Un judecător îi impune restricţii de comunicare lui Trump pentru procesul din New York

donald trump
Getty

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii, juraţii şi personalul instanţei, relatează AFP.

Această decizie a judecătorului Juan Merchan, care va prezida din 15 aprilie dezbaterile în procesul fostului preşedinte american pentru cumpărarea tăcerii actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniel în 2016, este anunţată la câteva ore după publicarea de către Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social a unui atac la adresa magistratului şi a fiicei acestuia.

Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, a obţinut luni la Curtea de Apel din New York reducerea la 175 de milioane de dolari, de la 454 de milioane, a cauţiunii pe care trebuie s-o plătească în urma condamnării sale într-un proces civil pentru fraudă financiară, însă a eşuat ca, în dosarul penal legat de cumpărarea tăcerii actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels, să obţină amânarea judecării acestuia dincolo de data de 15 aprilie, notează AFP şi Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Biden, după ce Trump s-a lăudat cu victoriile la golf: ”Bravo, Donald. Ce realizare”
Biden, după ce Trump s-a lăudat cu victoriile la golf: ”Bravo, Donald. Ce realizare”

Preşedintele american Joe Biden ironizează luni, într-un mesaj de ”trashtalker” pe X, isprăvile sportive cu care se laudă rivalul său republican Donald Trump, în urma unei partide de golf.

Averea lui Donald Trump, în pericol să fie confiscată din cauza supraevaluării. Cât a strâns fostul președinte al SUA
Averea lui Donald Trump, în pericol să fie confiscată din cauza supraevaluării. Cât a strâns fostul președinte al SUA

Averea lui Donald Trump s-ar putea să nu acopere plata unei cauțiuni de 454 de milioane de dolari, situație în care fostul președinte al SUA riscă să rămână fără agoniseala de-o viață. Sunt suspiciuni că și-a supraevaluat-o, ca să ia credite avantajoase.

Trump caută bani pentru a plăti amenda uriașă pentru fraudă. Ar putea fi salvat de Bursă
Trump caută bani pentru a plăti amenda uriașă pentru fraudă. Ar putea fi salvat de Bursă

Donald Trump pare să caute bani pentru a plăti amenda pentru fraudă financiară în valoare de 464 de milioane de dolari. Ar putea bursa să-l salveze?

Averea lui Donald Trump, în cădere liberă. Fostul președinte al SUA riscă să fie executat silit. Ce îl mai poate salva
Averea lui Donald Trump, în cădere liberă. Fostul președinte al SUA riscă să fie executat silit. Ce îl mai poate salva

În echipa republicanului Donald Trump s-a instalat panica, pe măsură ce se apropie scadența în cea mai costisitoare bătălie juridică a sa de până acum.

Cât de ușor ar putea câștiga Donald Trump peste 3 miliarde de dolari. Decizia este așteptată în scurt timp
Cât de ușor ar putea câștiga Donald Trump peste 3 miliarde de dolari. Decizia este așteptată în scurt timp

Fostul președinte american plănuiește să listeze Trump Media & Technology Group dacă fuziunea cu o companie de achiziții cu scop special va fi acceptată.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.