Un libanez care plănuia un atac chimic a fost arestat, în Italia. Pe cine voia să ucidă

Carabinieri
Getty

Un libanez de origine palestiniană, afiliat grupării Stat Islamic, a fost arestat miercuri într-o localitate din Sardinia, fiind suspectat că ar fi plănuit un atac chimic.

Potrivit poliției italiene, Amin al-Haj Ahmad, un refugiat palestinian în vârstă de 38 de ani din Liban, a fost reţinut pentru acuzaţii de terorism, informează DPA, citat de Agerpres.

Suspectul „este acuzat că s-a alăturat Statului Islamic. Persoana în cauză a planificat o modalitate de atac cu ricin şi cu antrax”, a adăugat procurorul.

Operaţiunea poliţiei a fost posibilă în urma arestării în Liban a unui membru al grupării Stat Islamic, care intenţiona să otrăvească cu ricin o cisternă de apă care servea pentru aprovizionarea armatei libaneze.

Vărul său prezent în Italia şi arestat miercuri „ar fi avut ideea de a realiza o operaţiune similară în Europa”, se arată în comunicat, precizând că numeroase referiri la SI şi la utilizarea otrăvurilor au fost găsite în telefonul suspectului.

Citește și
Atac armat SUA
Alertă la cel mai mare spital militar din SUA. Pentagon: „A fost un exercițiu”

Potrivit presei, numeroşi ofiţeri de poliţie au participat la această operaţiune, inclusiv o unitate specială de intervenţie.

Străzile din jurul centrului localităţii Macomer, unde bărbatul a fost arestat la volanul unei furgonete, au fost blocate pentru a evita ca acesta să fugă. Omul a fost arestat imediat ce a ieşit din locuinţă şi a intrat în vehicul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Companie de securitate britanică, atacată la Kabul. Sunt 10 morți
Companie de securitate britanică, atacată la Kabul. Sunt 10 morți

Cel puțin 10 persoane au murit, miercuri, într-un dublu atac care a avut loc în estul capitalei Kabul și care a vizat o companie britanică de securitate.

Alertă la cel mai mare spital militar din SUA. Pentagon: „A fost un exercițiu”
Alertă la cel mai mare spital militar din SUA. Pentagon: „A fost un exercițiu”

O alertă s-a dat, marți seara, la unul dintre cele mai importante spitale militare din Statele Unite. Angajații de la Centrul Medical Walter Reed din localitatea Bethseda, Maryland, au anunțat poliția cu privire la un atacator activ.

Cum vor supraveghea dronele litoralul românesc în caz de atac terorist şi cine a inventat sistemul
Cum vor supraveghea dronele litoralul românesc în caz de atac terorist şi cine a inventat sistemul

Un sistem de supraveghere aeriană cu drone, care pot interveni automat, în cazul unor alerte, inclusiv de natură teroristă, a fost testat marți, în Marea Neagră.

Atac cu gaze toxice în oraşul sirian Alep soldat cu zeci de răniţi. Imagini șocante. VIDEO
Atac cu gaze toxice în oraşul sirian Alep soldat cu zeci de răniţi. Imagini șocante. VIDEO

Mediile oficiale de presă siriene au acuzat sâmbătă grupările rebele că au utilizat "gaze toxice" într-un atac asupra Alepului, raportând circa 40 de "cazuri de sufocare" în rândul civililor.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.