Un nou val de caniculă cuprinde Grecia, deja pârjolită de incendii devastatoare. Imagini cu focarul de lângă Atena

incendii grecia nea zoi, la nord de atena
Getty

Sute de pompieri luptau în continuare împotriva unor incendii de pădure joi, în Grecia, însă incendiile din vestul Atenei s-au mai potolit.

Focurile de pe Insula Rodos continuau să facă ravagii, în contextul în care un nou val de caniculă afectează ţara, relatează AFP, conform news.ro.

Cel mai dificil incendiu era cel care a izbucnit marţi după-amiaza în centrul Insulei turistice Rodos, într-o zonă forestieră cu vegetaţie densă, potrivit agenţiei greceşti de presă Ana.

Aproximativ 100 de pompieri, două avioane de tip Canadair şi trei elicoptere operau pe această insulă, în arhipelagul Dodecanez (sud-est), la Marea Egee, una dintre principalele destinaţii turistice în Grecia, unde sezonul este în toi, potrivit pompierilor.

La vest de Atena, situaţia continua să se îmbunătăţească, însă existau focare dispersate şi ”nu un front activ unic”, potrivit Ana.

Citește și
Boris Johnson şi soţia sa
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”

În sud-estul Atenei, 3.472 de dectare au ars, potrivit Observatorului european Copernicus.

În urma unui prim val de caniculă, săptămâna trecută, Grecia se pregăteşte de noi temperaturi mari - până duminică - cu vârfuri de până la 43°C în centrul ţării, joi.

Termometrul înregistra joi, la ora locală 7.00 (şi ora României), 30°C în centrul Atenei.

În capitala greacă, un record absolut de remperatură - de 44,8°C - a fost înregistrat în iunie 2007, potrivit Observatorului Naţional grec de la Atena.

Toate siturile arheologice, parţial închise până duminică, în timp ce premierul îndeamnă la ''vigilenţă absolută''

Toate siturile arheologice din Grecia, inclusiv Acropola Atenei, vor rămâne închise de joi până duminică în cele mai fierbinţi ore ale zilei din cauza unui nou episod canicular, a anunţat Ministerul Culturii grec, potrivit AFP.

"Din cauza temperaturilor ridicate, orarele siturilor arheologice (...) vor fi modificate, ele urmând să fi închise între orele 12:00 şi 17:30", potrivit unui comunicat al ministerului.

În plus, din cauza unei opriri, deja anunţate, a activităţii gardienilor de la Acropola Atenei, situl va rămâne închis până la sfârşitul zilei, de joi până duminică.

Separat, premierul elen Kyriakos Mitsotakis a îndemnat joi la "vigilenţă absolută" în faţa unui nou episod de caniculă care loveşte Grecia, cu temperaturi care ar urma să atingă între 44 şi 45 de grade Celsius în acest sfârşit de săptămână.

"Este nevoie de vigilenţă absolută (...) căci momentele dificile nu au trecut", a avertizat şeful guvernului elen, care a vizitat Ministerul Mediului. "Ne vom confrunta cu un nou episod de caniculă" şi cu "o posibilă intensificare a vântului". Din cauza caniculei, începând de luni s-au produs incendii violente în jurul capitalei Atena, care au fost amplificate de vânt.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi soţia sa, Carrie Johnson, au anunţat naşterea celui de-al patrulea lor copil, relatează Sky News.

Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete
Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete

Rachetele rusești au lovit din nou Ucraina. Cel puțin 13 oameni au murit și peste 50 au fost răniți într-o serie de atacuri. Unul, de amploare, a fost în Kiev. 14 civili au fost răniți aici și mai multe locuințe și mașini au fost distruse.

Țara care ar putea introduce ziua de lucru de șapte ore, în ciuda deficitului de forță de muncă
Țara care ar putea introduce ziua de lucru de șapte ore, în ciuda deficitului de forță de muncă

Guvernul muntenegrean este aproape de o decizie privind introducerea zilei de lucru de şapte ore în ţară, a declarat vineri prim-ministrul Milojko Spajic, citat sâmbătă de agenţia croată de presă HINA.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.