Un obiect neidentificat, asemănător unui balon, a pătruns în spaţiul aerian polonez, din direcţia Belarusului

Balon
AP

Ministerul Apărării de la Varşovia a comunicat, sâmbătă, că un obiect neidentificat a pătruns în spaţiul aerian polonez, din direcţia Belarusului, transmite Reuters, citat de Agerpres.

„Centrul de Operaţiuni Aeriene a observat apariţia în spaţiul aerian polonez a unui obiect care zbura dinspre Belarus", a anunţat ministerul printr-un mesaj pe Twitter, adăugând că "probabil este un balon de observaţie", iar "ul s-a pierdut în apropiere de Rypin" (oraş mic din nordul Poloniei - n. red.).

Un purtător de cuvânt al Forţei de Apărare Teritorială a declarat că este în curs o căutare a obiectului.

Reuters nu a reuşit să obţină imediat comentarii din partea autorităţilor ruse şi belaruse.

Agenţia reaminteşte că Polonia este foarte atentă la încălcarea spaţiului său aerian, în contextul războiului din Ucraina vecină, după incidentele din noiembrie şi decembrie anul trecut, când pe teritoriul polonez au ajuns rachete. Doi polonezi au murit în noiembrie loviţi de o rachetă pusă de Varşovia pe seama unei lansări greşite a apărării antiaeriene ucrainene, iar în aprilie un obiect militar a fost descoperit în nordul ţării. Securitatea naţională este un subiect important înaintea alegerilor din acest an. 

Citește și
Kaliningrad
Polonia schimbă denumirea oraşului rus şi regiunii Kaliningrad în Krolewiec. „Nu mai este vorba doar despre rusofobie”
Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
O rachetă rusească a căzut în Polonia, în decembrie. Comandantul care a observat-o nu a anunțat pe nimeni
O rachetă rusească a căzut în Polonia, în decembrie. Comandantul care a observat-o nu a anunțat pe nimeni

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat joi că armata a avut cunoştinţă despre o posibilă rachetă care în decembrie s-a îndreptat către spaţiul aerian al Poloniei, dar un comandant neglijent nu a informat pe nimeni.

Polonia schimbă denumirea oraşului rus şi regiunii Kaliningrad în Krolewiec. „Nu mai este vorba doar despre rusofobie”
Polonia schimbă denumirea oraşului rus şi regiunii Kaliningrad în Krolewiec. „Nu mai este vorba doar despre rusofobie”

Polonia schimbă denumirea oraşului rus şi regiunii Kaliningrad în Krolewiec, fostul nume polonez al acestuia.

O adolescentă a fost ucisă, iar alte nouă persoane au fost rănite într-un orfelinat din Polonia
O adolescentă a fost ucisă, iar alte nouă persoane au fost rănite într-un orfelinat din Polonia

Un bărbat înarmat cu o armă albă a pătruns într-un orfelinat din centrul Poloniei şi a înjunghiat mortal o adolescentă, a anunţat poliţia din regiunea Lodz.

Momentul în care ambasadorul Rusiei în Polonia este stropit în față cu vopsea roșie la o ceremonie în Varșovia. VIDEO
Momentul în care ambasadorul Rusiei în Polonia este stropit în față cu vopsea roșie la o ceremonie în Varșovia. VIDEO

Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost stropit cu vopsea roșie în timpul unei depuneri de flori la un cimitir în Vașovia. Acolo avea loc și un protest față de invazia Rusiei în Ucraina, relatează RFERL.

Un primar din Polonia a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Italia
Un primar din Polonia a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Italia

Un primar din Polonia a murit luni noapte după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Sardinia, Italia, a informat marți agenția poloneză de presă, citată de CNN.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.