Un pensionar din Belgia este hărțuit cu pizza de aproape un deceniu

×
Codul embed a fost copiat

Un pensionar din Belgia este hărțuit cu pizza. Omul primește de 9 ani astfel de livrări la ușă, dar nu știe din partea cui. Sătul de situație, a apelat la ajutorul poliției, iar anchetatorii încearcă să rezolve misterul.

De aproape un deceniu, a primit mii și mii de cutii la ușa, fără să le comande și fără să știe cine i le trimite.

”Reporter: Ce simțiți în acest moment?
Pensionar: Frică! Când vine seară, în jurul orei 20:00, mă cuprinde agitația. Când aud că o măşină opreşte în stradă, în dreptul casei mele, încep să tremur”.

Omul povestește că nu trece zi fără să primească măcar o pizza. Uneori, comandă nesolicitată vine şi după miezul nopţii. Momentul culminant a fost însă anul trecut când, într-o zi, s-a trezit cu nu mai puţin de zece livrări.

La una dintre acestea, curierul ținea în brațe 14 cutii de pizza.

Citește și
rusia
Rusia se apropie de 500.000 de cazuri de infectare cu Covid-19. Moscova a ridicat restricțiile de deplasare

Livrator pizza: ”Când am ajuns la adresă am realizat că acolo am mai avut cel puțin alte cinci comenzi de livrare de la diferite restaurant.”

Cum e posibil ca acest asalt cu pizza să dureze de atâta vreme, iar expeditorul să rămână necunoscut? De fiecare dată comandă este plasată online, anonim.

Pensionarul în vârstă de 65 de ani a depus mai multe plângeri la poliție, dar fără succes. Bărbatul spune că nu are dușmani. Mai mult, inclusiv prietenii lui primesc din când în când câte o pizza, fără să fi dorit așa ceva.

Jurnaliștii belgieni au întrebat la poliție de ce anchetatorii nu caută adresa IP a misterioasei persoane care plaseză comenzile de pizza. Oficial, responsabilii poliției nu au vrut să facă declarații, dar au confirmat că a fost deschisă o anchetă.

Pentru că refuză de fiecare dată comenzile de pizza, bărbatul nu trebuie să plătească pentru ele, dar factura este pusă în cârca serviciilor de livrare.

Jean van Landeghem: ”Vreau să-l prind și să am ac de cojocul lui. Și vreau ca instanța să-l facă să plătească toată factura”.

Una destul de mare după aproape 10 ani de comenzi. Belgianul speră că autoritățile îl vor găși în cele din urmă pe hărțuitor și nu are de gând să se mute din apartamnetul său, așa cum i-au sugerat unii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Astăzi începe testarea în masă a bucureștenilor pentru Covid-19. Au fost selectate 10.500 persoane
Astăzi începe testarea în masă a bucureștenilor pentru Covid-19. Au fost selectate 10.500 persoane

Miercuri, pe Arena Naţională, începe programul efectiv de testare a populaţiei, menit să stabilească gradul de imunizare în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus.

Rusia se apropie de 500.000 de cazuri de infectare cu Covid-19. Moscova a ridicat restricțiile de deplasare
Rusia se apropie de 500.000 de cazuri de infectare cu Covid-19. Moscova a ridicat restricțiile de deplasare

Rusia se apropie de o jumătate de milion de cazuri de infectare cu coronavirus. Iar la Moscova numărul de noi teste pozitive, în zilnic, nu coboară sub două mii. Dar, chiar și așa în capitala rusă, s-au ridicat restricțiile de deplasare.

Coronavirus România, LIVE UPDATE 9 iunie. 15 persoane cu Covid-19 au murit astăzi
Coronavirus România, LIVE UPDATE 9 iunie. 15 persoane cu Covid-19 au murit astăzi

Coronavirus România, 9 iunie. Până în prezent, pe teritoriul României sunt 20.749 de cazuri de persoane infectate și 1354 de decese.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.