Un poliţist a fost atacat cu cuţitul de un bărbat dat afară dintr-un magazin de lux din Paris. Agresorul a fost ”neutralizat”

×
Codul embed a fost copiat

Un poliţist a fost atacat cu cuţitul joi, la Paris, de către un bărbat rănit grav după ce a fost împușcat de un alt agent, potrivit unei surse din poliţie, relatează AFP.

Agresorul, care se afla în stare gravă, a fost dat afară dintr-un magazin Louis Vuitton situat în apropiere, care a cerut intervenţia poliţiei.

Potrivit prefectului poliţiei, ”nu există o motivaţie teroristă în acest stadiu şi nici vreo legătură cu JO (n.r. Jocurile Olimpice)”.

”La vederea poliţiei, bărbatul a luat-o la fugă cu un cuţit în mână, iar într-o confruntare a rănit un poliţist la o ureche”, declară altă sursă din poliţie, fără să facă precizări cu privire la gravitatea acestei răniri.

Citește și
poliția
Atac armat la o petrecere organizată în Chile. Cinci persoane au fost ucise, iar alte șapte rănite | VIDEO

”Poliţistul rănit este repartizat la Direcţia Ordine Publică şi Circulaţie a Prefecturii Poliţiei” Parisului, declară altă sursă din poliţie.

Agresorul a fost ”neutralizat” de către forţe de ordine, iar zona în care a avut loc incidentul a fost izolată, anunţă ministrul z în exerciţiu de Interne Gérald Darmanin.

El a dat asigurări cu privire la susţinerea sa a forţelor de ordine.

”Un poliţist a fost victima unui atac în arondismentul al VIII-lea, la Paris, în timp ce intervenea în urma unui apel către agenţi în vederea securizării unui butic. Autorul a fost neutralizat imediat de către poliţişti în timpul securizării. Susţinere de neclintit”, a scris pe X ministrul demisionar.

În apropierea locului agresiunii, pe Champs-Élysées, erau staţionate un vehicul de deminare şi cel puţin patru vehicule de jandarmerie şi alte patru de poliţie, a constatat o jurnalistă AFP.

”Poliţiştii au vrut să prindă un hoţ de buzunare care nu s-a lăsat şi a scos un cuţit cu care a rănit un poliţist la braţ”, a declarat AFP primarul arondismentului al VIII-lea, Jeanne d'Hauteserre, de la les Republicains (LR).

”Poliţistul şi-a apărat colegul şi a tras în abdomen”, precizează ea, adăugând că autorul ”pare că tocmai a fost reanimat şi luat la spital”.

Această agresiune are loc cu opt zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice (JO) la Paris, în cursul cărora urmează să fie desfăşurat un dispozitiv de securitate impresionant.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Forțele Rusiei, puse la grea încercare de armata ucraineană. Un atac uriaș a fost lansat pe timpul nopții
Forțele Rusiei, puse la grea încercare de armata ucraineană. Un atac uriaș a fost lansat pe timpul nopții

Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât peste noapte 33 de drone aeriene ucrainene deasupra Peninsulei Crimeea, precum şi zece drone navale care se îndreptau spre peninsula anexată de Moscova în 2014.

Atac armat la o petrecere organizată în Chile. Cinci persoane au fost ucise, iar alte șapte rănite | VIDEO
Atac armat la o petrecere organizată în Chile. Cinci persoane au fost ucise, iar alte șapte rănite | VIDEO

Cinci persoane au fost ucise şi alte şapte rănite, marţi, într-un atac armat care a avut loc la o petrecere organizată la nord-vest de Santiago de Chile, au anunţat autorităţile, informează AFP.

Atac cu cuțitul în Paris. Un militar a fost rănit
Atac cu cuțitul în Paris. Un militar a fost rănit

Un militar z care participa la o patrulă antiteroristă a fost rănit, luni seara ,de un bărbat înarmat cu un cuţit la Gare de l'Est din Paris, iar suspectul a fost arestat, a declarat ministrul de Interne Gérald Darmanin, relatează AFP.

Israelul, un nou atac devastator în Gaza. O tabără, transformată într-o pustietate carbonizată și plină de cadavre sfâşiate
Israelul, un nou atac devastator în Gaza. O tabără, transformată într-o pustietate carbonizată și plină de cadavre sfâşiate

Israelul a lovit luni sudul şi centrul Fâşiei Gaza pentru a pune mai multă presiune asupra Hamas, după o lovitură de weekend care a vizat conducerea grupului militant şi care a ucis zeci de palestinieni care se adăpostiseră într-o tabără improvizată.

Un om de afaceri sirian considerat un apropiat al preşedintelui Bashar al-Assad a fost ucis într-un atac israelian
Un om de afaceri sirian considerat un apropiat al preşedintelui Bashar al-Assad a fost ucis într-un atac israelian

Un proeminent om de afaceri sirian considerat un apropiat al preşedintelui Bashar al-Assad, precum şi un însoţitor au fost ucişi luni.

Recomandări
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.