Un procuror independent a fost numit să investigheze documentele confidențiale găsite în reședința lui Joe Biden

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul american al Justiţiei, Merrick Garland, a numit joi un procuror independent pentru a investiga documentele confidenţiale găsite într-un fost birou şi în reşedinţa privată a preşedintelui Joe Biden.

Am semnat un document prin care Robert Hur este numit procuror special” şi care „îl autorizează să investigheze orice persoană sau entitate care ar fi putut încălca legea” în acest caz, a spus oficialul american în cadrul unui scurt discurs, relatează AFP, conform Agerpres.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, republicanul Kevin McCarthy, a declarat joi că este nevoie de o investigaţie a Congresului american, după ce documente confidenţiale din perioada în care actualul preşedinte democrat Joe Biden era vicepreşedinte al SUA (2009-2017) au fost găsite într-una din reşedinţele sale private şi la un fost birou al său într-un think-tank din Washington, notează agenţia EFE.

Vorbind la o conferinţă de presă, McCarthy a denunţat un standard dublu prin raportare cu cel al fostului preşedinte republican Donald Trump, care este investigat tot pentru găsirea unor documente confidenţiale la reşedinţa sa şi care datează din perioada când era la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
BBC: Care sunt cele trei întrebări la care trebuie să răspundă Biden în ceea ce privește scandalul documentelor clasificate
BBC: Care sunt cele trei întrebări la care trebuie să răspundă Biden în ceea ce privește scandalul documentelor clasificate

În afară de jena politică evidentă a preşedintelui Joe Biden şi de acuzaţiile inevitabile de ipocrizie, descoperirea documentelor clasificate în locaţii private folosite de el ridică pentru Casa Albă câteva întrebări serioase.

Joe Biden reacționează după descoperirea unui nou set de documente clasificate în garajul locuinței sale. „Nu erau în stradă”
Joe Biden reacționează după descoperirea unui nou set de documente clasificate în garajul locuinței sale. „Nu erau în stradă”

Preşedintele Joe Biden, aflat joi, faţă în faţă cu jurnaliştii de la Casa Albă, la scurt timp după ce Casa Albă confirmase că au fost găsite noi documente clasificate în garajul casei sale din Delaware, a fost nevoit să aibă o primă reacţie.

Jill Biden a fost operată de cancer la piele. Care este starea ei
Jill Biden a fost operată de cancer la piele. Care este starea ei

Chirurgii au îndepărtat o leziune canceroasă deasupra ochiului drept al primei-doamne Jill Biden şi una de pe piept, a anunţat miercuri Casa Albă, în timp ce o a treia leziune, de pe pleoapa stângă, este în curs de examinare.

Prima reacție a lui Joe Biden, după ce în biroul privat au fost găsite documente clasificate de când era vicepreședinte
Prima reacție a lui Joe Biden, după ce în biroul privat au fost găsite documente clasificate de când era vicepreședinte

Preşedintele Joe Biden a declarat, marţi, că a fost surprins când a fost informat că documente guvernamentale au fost găsite de avocaţii săi în fostul său birou din Washington.

 

Casa Albă: Joe Biden, vizită oficială în Canada, în martie. Despre ce va discuta cu premierul Justin Trudeau
Casa Albă: Joe Biden, vizită oficială în Canada, în martie. Despre ce va discuta cu premierul Justin Trudeau

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, va vizita Canada în martie, a anunţat marţi Casa Albă, după o întrevedere a preşedintelui american cu premierul canadian Justin Trudeau în Ciudad de Mexico.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.