Un spaniol a fost arestat, după ce a filmat femei pe stradă fără consimțământ pentru a-și promova cursul de „seducție”

seductie
Shutterstock

Un bărbat a fost arestat în Spania pentru că a postat online înregistrări cu femei pe care le-a filmat fără a le cere consimţământul după ce le aborda pe stradă, pentru a-şi promova „cursurile de tehnici de seducţie”.

Acuzat de încălcarea vieţii private şi de agresiune sexuală, acest bărbat aborda femei pe străzile din Barcelona şi le câştiga încrederea vorbind cu ele, fără ca ele să ştie că erau filmate.

Pentru aceasta, el folosea o cameră ascunsă, probabil "plasată la nivelul ochilor săi", a precizat poliţia spaniolă într-un comunicat, menţionând că a identificat 329 de înregistrări pe profilul online al bărbatului.

Cum își promova cursul

O mare parte dintre aceste înregistrări - 239, mai exact - proveneau din aceste conversaţii pe stradă, în cadrul cărora bărbatul obţinea informaţii de natură intimă de la victimele sale, majoritatea de origine străină.

Unele înregistrări, în care „se vedea clar imaginea" femeilor cu care discuta, erau folosite ca instrumente de promovare pe reţelele sociale pentru cursurile sale de "tehnici de seducţie".

Citește și
maia sandu
Maia Sandu anunţă doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga

Dacă cineva interesat dorea să vadă mai multe imagini, era redirecţionat către un site care percepea 3.000 de euro pentru accesul complet la conţinutul audiovizual.

Ancheta a debutat în aprilie, după plângerea unei femei care purtase o conversaţie cu bărbatul. În timpul discuţiei, suspectul a atins-o şi a "încercat să o sărute de două ori", a precizat poliţia.

Bărbatul, arestat în a doua săptămână a lunii mai la Barcelona, a fost pus în libertate provizorie în aşteptarea procesului, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Maia Sandu anunţă doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga
Maia Sandu anunţă doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga

Maia Sandu şi-a exprimat marţi profundul regret pentru decesul marelui compozitor Eugen Doga şi a anunţat doliu naţional în ziua funeraliilor acestuia, se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei de la Chişinău, transmis spre difuzare AGERPRES.

Karol Nawrocki, numit „revizionist al Holocaustului” de publicația Times of Israel. Răspunsul Ambasadei Poloniei
Karol Nawrocki, numit „revizionist al Holocaustului” de publicația Times of Israel. Răspunsul Ambasadei Poloniei

Publicația israeliană Times of Israel l-a denumit pe președintele ales al Poloniei "revizionist al Holocaustului". Diplomaţia poloneză a anunţat marţi că a protestat.

 

Reacția unui senator american după ce Dmitri Medvedev a spus că Rusia caută doar o
Reacția unui senator american după ce Dmitri Medvedev a spus că Rusia caută doar o "distrugerea completă"

Fostul președinte rus Medvedev a spus că Rusia vrea o "victorie rapidă" și "distrugerea completă" a guvernului ucrainean. Senatorul american Lindsey Graham a numit această declarație un "moment rar de onestitate", potrivit The Kyiv Independent.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.