Un spărgător din Marea Britanie a încercat să-şi şteargă urmele cu suc

spargator
iStock

Un bărbat care s-a tăiat în timp ce a pătruns prin efracţie într-un restaurant fast food din Marea Britanie a revenit la locul faptei şi a încercat să îndepărteze urmele de sânge cu pepsi, relatează marţi Press Association.

În imaginile în cu ajutorul camerelor de supraveghere se poate vedea cum William Trotter, în vârstă de 37 de ani, având capul acoperit cu o glugă, a pătruns în restaurantul din Sunderland de unde a furat banii din casa de marcat lăsând în urma sa dâre de sânge, conform Agerpres

Câteva minute mai târziu, el s-a întors la locul faptei şi a încercat să şteargă urmele, apoi a luat o sticlă de suc din frigider şi a împrăştiat lichidul pe jos.

Spargerea a avut loc la primele ore ale zilei de 17 decembrie, iar poliţiştii care au fost chemaţi la câteva ore de la eveniment au descoperit imediat prezenţa picăturilor de sânge pe o cutie de carton.

Acestea au fost supuse analizelor ADN şi astfel s-a descoperit identitatea lui Trotter, care îşi însuşise circa 100 de lire din casa de marcat.

Citește și
hot, ardeal, prins,
Cel mai mare spărgător de locuințe din Ardeal a fost prins. Ce avea asupra sa

Potrivit poliţiei din Northumbria, bărbatul care a compărut la 4 februarie în faţa instanţei la tribunalul din Newcastle şi-a recunoscut faptele şi urmează să îi fie adusă la cunoştinţă pedeapsa.

''Deloc surprinzător, amploarea infracţiunii comisă de el nu a putut fi ştearsă prin stropirea cu pepsi, iar el urmează să e acum consecinţele acţiunilor sale egoiste'', a declarat Stuart Havery din cadrul departamentului de poliţie din Northumbria.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Un spărgător de bănci în serie este căutat de FBI Cum acționează
Un spărgător de bănci în serie este căutat de FBI Cum acționează

FBI încearcă să dea de urma unui spărgător de bănci în serie, supranumit "banditul călător".

Cel mai mare spărgător de locuințe din Ardeal a fost prins. Ce avea asupra sa
Cel mai mare spărgător de locuințe din Ardeal a fost prins. Ce avea asupra sa

Cel mai mare spărgător de locuințe din Ardeal, așa cum este supranumit un hoț din Cluj, a fost prins aseară de poliţişti.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.