Un submarin telecomandat de transportat droguri a fost confiscat în Italia. Cum au fost prinși traficanții

submarin
FOTO: X/ Arma dei Carabinieri

Carabinierii italieni au confiscat un submarin telecomandat destinat transportului de droguri, în cadrul destructurării unei reţele internaţionale de trafic de droguri în care s-au operat arestări în Italia şi Albania, relatează AFP.

Anchetatorii au făcut această descoperire insolită în cursul unor investigaţii vizând i ai unor spălătorii de maşini la Torino (nord) care, sub această acoprire, cultivau plantaţii de marijuana.

”Traficanţii, între altele, au conceput şi testat un mic submarin telecomandat, probabil destinat transportului de droguri”, au anunţat marţi într-un comunicat carabinierii.

Ei au publicat o înregistrare video realizată în timpul supravegherii, în care apare submarinul, lung de câţiva metri, plutind la suprafaţa unei ape.

Această reţea, condusă de către doi fraţi de origine albaneză, desfăşura activităţi între Ecuador, Belgia, Franţa, Spania şi Italia, potrivit carabinierilor.

Citește și
copil drogat
Cel mai tânăr consumator de droguri din România este un copil de 8 ani

Ei anunţă că au confiscat în cursul anchetei 204 kilograme de cocaină şi haşiş.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Un cuplu care transporta droguri de 3,4 milioane de dolari a fost ucis de polițiști, în SUA. Ce au găsit în casa celor doi
Un cuplu care transporta droguri de 3,4 milioane de dolari a fost ucis de polițiști, în SUA. Ce au găsit în casa celor doi

Un cuplu din Tennessee a fost ucis în Texas în timpul unui schimb de focuri cu forțele de ordine. Cei doi transportau cocaină în valoare de 3,4 milioane de dolari, au declarat autoritățile, citate de Fox News.

Cel mai tânăr consumator de droguri din România este un copil de 8 ani
Cel mai tânăr consumator de droguri din România este un copil de 8 ani

Cel mai tânăr consumator de droguri din România este un copil de 8 ani, care a ajuns la spital, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

 

Captură record de droguri la Constanţa în minivacanţa de Paște. 12 persoane au fost prinse cu substanţe interzise
Captură record de droguri la Constanţa în minivacanţa de Paște. 12 persoane au fost prinse cu substanţe interzise

Poliţia Locală Constanţa a făcut o captură record de droguri în urma acţiunilor desfăşurare în minivacanţă, anunţă Primăria Constanţa, precizând că 12 persoane au fost prinse cu astfel de substanţe interzise.

Un bărbat din Arad care ar fi introdus în ţară 440.000 de comprimate cu droguri a fost arestat
Un bărbat din Arad care ar fi introdus în ţară 440.000 de comprimate cu droguri a fost arestat

Un bărbat care în luna februarie ar fi introdus în România 440.000 de comprimate cu droguri, găsite la vremea respectivă în urma unei percheziţii, a fost prins la frontieră când încerca să revină în ţară, fiind arestat preventiv.

Ce au găsit polițiștii într-o localitate părăsită din Argeș. Le-au descoperit într-o vilă, după ore de căutări
Ce au găsit polițiștii într-o localitate părăsită din Argeș. Le-au descoperit într-o vilă, după ore de căutări

Membrii unei grupări specializate în fabricarea și vânzarea ilegală a substanțelor dopante, precum și în operațiuni cu precursori de droguri au ajuns în vizorul anchetatorilor.  

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.