Unele oraşe din China oferă o recompensă financiară pentru a încuraja căsătoriile şi naşterile

china
Getty

Oraşul chinez Lüliang, din provincia Shanxi (nord), este unul dintre numeroasele locuri din China care, din cauza crizei demografice, încurajează cuplurile să se căsătorească sau să aibă copii oferind bonusuri financiare, transmite joi AFP.

Cei 1.500 de yuani (230 de dolari) pe care un cuplu îi primeşte fac parte din eforturile guvernului de a creşte rata natalităţii, populaţia Chinei urmând să scadă pentru al treilea an consecutiv în 2024.

Această sumă reprezintă jumătate din salariul mediu la Lüliang.

"Cred că această politică este eficientă pentru a stimula căsătoriile", a declarat pentru AFP primarul din Lüliang, Zhang Gang. "Când le-am spus prietenilor mei despre această măsură, toţi mi-au spus că este foarte bună", a adăugat el.

Numeroşi chinezi consideră însă suma drept prea mică, luând în calcul costul vieţii în China.

Citește și
asteroid
China formează o echipă de „apărare planetară” împotriva asteroidului care ar putea lovi Pământul în 2032. Alertă globală

Acest bonus este rezervat femeilor sub 35 de ani şi face parte dintr-o serie de măsuri luate de autorităţile locale. De asemenea, este oferită asistenţă socială în timpul înregistrării nou-născutului şi în probleme de sănătate.

Numărul căsătoriilor în anul trecut în China a scăzut cu 20%, fiind vorba despre cea mai puternică prăbuşire înregistrată vreodată statistic în această ţară, conform datelor publicate luni.

Peste 6,1 milioane de cupluri s-au căsătorit anul trecut în China, faţă de 7,68 de milioane în 2023, conform informaţiilor publicate de autorităţile de la Beijing.

Scăderea interesului tinerilor pentru căsătorie şi întemeierea unei familii este pusă de mai mult timp pe seama costurilor mari pentru creşterea şi educaţia copiilor în China. În plus, problemele economice din ultimii ani au îngreunat situaţia absolvenţilor de învăţământ superior, care nu-şi mai găsesc cu uşurinţă locuri de muncă, iar cei care obţin un loc de muncă nu beneficiază de siguranţă pe termen lung.

China, ţară aflată pe locul doi în lume clasamentul numărului de locuitori, cu 1,4 miliarde, se confruntă în ultimii ani cu probleme demografice legate în special de îmbătrânirea rapidă a populaţiei.

Numărul naşterilor este în scădere de zeci de ani din cauza politicii "un singur copil" aplicată în anii 1980 - 2015 şi a ritmului rapid al urbanizării. În următorii zece ani aproximativ 300 de milioane de cetăţeni chinezi - echivalentul întregii populaţii a SUA - urmează să iasă la pensie.

Printre măsurile luate de autorităţi se numără implementarea în licee şi universităţi a unei "educaţii pentru iubire", care să accentueze o viziune pozitivă asupra căsătoriei, iubirii, fertilităţii şi familiei.

Anul trecut s-a înregistrat o mică creştere a numărului de naşteri, după perioada pandemiei şi în contextul în care 2024 a fost Anul Dragonului în zodiacul chinezesc, iar copiii născuţi sub zodia dragonului sunt consideraţi a fi mai ambiţioşi şi mai norocoşi. Dar chiar şi cu această creştere a numărului naşterilor, populaţia Chinei a scăzut pentru al treilea an consecutiv.

În plus, datele oficiale arată că peste 2,6 milioane de cupluri au divorţat anul trecut, o creştere cu 1,1% faţă de 2023.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Revoltă după ce mai mulți bărbați au mâncat un câine lovit de o mașină, care fugise speriat de artificii, în China
Revoltă după ce mai mulți bărbați au mâncat un câine lovit de o mașină, care fugise speriat de artificii, în China

Un câine din China care a evadat dintr-un hotel pentru animale după ce s-a speriat de artificii a fost lovit de o mașină și ulterior a fost mâncat de câțiva bărbați.

China formează o echipă de „apărare planetară” împotriva asteroidului care ar putea lovi Pământul în 2032. Alertă globală
China formează o echipă de „apărare planetară” împotriva asteroidului care ar putea lovi Pământul în 2032. Alertă globală

China anunță înființarea unei echipe de ”apărare planetară”, pe fondul neliniștilor în creștere cu privire la riscul ca asteroidul 2024 YR4 să lovească Pământul în anul 2032. Probabilitatea îngrijorătoare a declanșat mecanisme de alertă la nivel global.

 

BCE avertizează: Europa ar putea avea de pierdut de pe urma războiului comercial dintre SUA şi China
BCE avertizează: Europa ar putea avea de pierdut de pe urma războiului comercial dintre SUA şi China

Dobânzile de referinţă practicate de Banca Centrală Europeană mai pot fi reduse, pe măsură ce inflaţia încetineşte, a declarat Piero Cipollone, membru în board-ul BCE.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.