Liderul european furios pe Bruxelles: Aderarea Ucrainei la UE ar însemna o „sinucidere economică”

Ucraina UE
Getty

Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar echivala cu o "sinucidere economică" pentru Europa, a afirmat vineri la postul public de radio premierul ungar Viktor Orban, consemnează MTI.

Ungaria nu sprijină aderarea Ucrainei la UE, şi cu atât mai puţin o aderare accelerată, a subliniat Orban în intervenţia sa săptămânală la radio.

Potrivit premierului ungar, liderii europeni, în special Partidul Popular European, au decis că UE trebuie să continue războiul, să menţină sancţiunile şi să elimine complet energia rusă, "şi apoi orice s-ar întâmpla cu economia europeană e acelaşi lucru", în timp ce Ungaria susţine pacea, iar dacă ar fi pace sancţiunile ar putea fi abandonate, ceea ce ar duce la energie mai ieftină şi ar da un impuls economiei, uşurând situaţia familiilor.

Orban avertizează asupra dublării facturilor la energie

El a atenţionat că, dacă Bruxellesul reuşeşte să interzică importurile de energie rusă, "familiile ungare vor plăti în curând de două ori mai mult pentru gaz şi electricitate", susţinând că guvernul său a făcut eforturi mari pentru a se asigura că familiile din Ungaria plătesc unele dintre cele mai mici preţuri la energie din Europa, în pofida costului sancţiunilor împotriva energiei ruseşti.

Încălzirea unei case tipice costă în jur de 260.000-280.000 forinţi (circa 650 euro) în Ungaria faţă de 480.000 de forinţi (circa 1.200 euro) în Slovacia şi până la 900.000 (circa 2.200 euro) în Polonia, a spus el.

Citește și
viktor orban
Ministru ungar: ”Renunțăm la mentalitatea pacifistă. Trecem pe drumul spre război”. Tisza: ”Viktor Orban a mințit tot timpul”

Viktor Orban a menţionat că Ungaria şi el personal se confruntă cu o luptă serioasă la Bruxelles pentru a împiedica gospodăriile ungare să plătească de două ori mai mult pe facturi şi, explicând că are nevoie de "putere" pentru această luptă, a făcut apel la unguri să ajute guvernul să protejeze facturile mici la utilităţi şi să participe la votul Voks 2025, referendumul privind aderarea Ucrainei la UE.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ungaria, model pentru România. George Simion: Multe din pozițiile lui Viktor Orban vor fi politică de stat
Ungaria, model pentru România. George Simion: Multe din pozițiile lui Viktor Orban vor fi politică de stat

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a afirmat că că apreciază "multe din poziţiile" premierului ungar Viktor Orban, adăugând şi că "vor fi politică de stat şi în România".

Ministru ungar: ”Renunțăm la mentalitatea pacifistă. Trecem pe drumul spre război”. Tisza: ”Viktor Orban a mințit tot timpul”
Ministru ungar: ”Renunțăm la mentalitatea pacifistă. Trecem pe drumul spre război”. Tisza: ”Viktor Orban a mințit tot timpul”

Liderul opoziției maghiare îl acuză pe Viktor Orban că a mințit în toți acești ani când vorbea despre pace, deoarece el pregătește, de fapt, în secret Ungaria pentru intrarea în război.

Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la UE nu va fi o afacere bună. A-i trimite bani europeni ar fi o greşeală uriaşă
Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la UE nu va fi o afacere bună. A-i trimite bani europeni ar fi o greşeală uriaşă

Aderarea Ucrainei la UE nu va fi "o afacere bună", a afirmat marţi premierul ungar Viktor Orban, conform căruia Ucraina nu va aduce vreo valoare adăugată Uniunii Europene, ci o va falimenta, relatează agenţia MTI.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.