Ungaria vrea majorarea livrărilor de gaze de la Gazprom

Gazprom a redus livrările către Germania, Italia și Austria. Prețurile la gaz au crescut cu 30%
StirilePROTV

Ungaria va continua discuţiile cu Rusia privind majorarea livrărilor de gaze şi se aşteaptă să ajungă la un acord cu Gazprom privind creşterea aprovizionării de luna viitoare, a anunţat luni ministrul de Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.

 

Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie, pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina.

Luna aceasta, Gazprom a început majorarea livrărilor de gaze către Ungaria.

"Fie că ne place, fie că nu, vom continua discuţiile cu ruşii privind majorarea livrărilor de gaze către Ungaria. Există o ofertă de creştere a aprovizionării, vom ajunge la un acord cu Gazprom în următoarele zile şi vom semna un acord prin care vor fi majorate livrările zilnice", a declarat Szijjarto.

Acesta nu a dat detalii privind volumele sau preţurile.

Citește și
Autoritățile din Ungaria spun că sistemul de învățământ este ”prea feminin”. ”Educația roz cauzează probleme mentale”
Autoritățile din Ungaria spun că sistemul de învățământ este ”prea feminin”. ”Educația roz cauzează probleme mentale”

La 1 august, Ungaria avea rezerve înmagazinate de 3,25 miliarde metri cubi de gaze, mai mult de 51% din capacitatea de stocare, conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Înaintea invadării Ucrainei, autorităţile de la Budapesta au semnat un acord cu Gazprom pe 15 ani privind livrarea a 4,5 miliarde metri cubi de gaze.

UE a început să pună în practică în această lună un plan vizând reducerea consumului de gaz cu 15%, pentru a face faţă creşterii necontrolate a preţurilor la energie provocate de invazia rusă în Ucraina.

Luna trecută, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că ţara sa va aplica decizia Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaze, deşi nu este convenabilă.

"Recunoaştem decizia, care ne este nefavorabilă, şi ne vom strădui să o implementăm cu daune cât mai mici pentru noi", a afirmat oficialul ungar

Anterior, Ungaria susţinuse prin ministrul de Externe, Peter Szijjarto, că acordul prin care statele Uniunii Europene au convenit să îşi scadă cu 15% consumul de gaze naturale este "o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare, care ignoră complet interesele naţionale''.

Partea ungară a fost singura care s-a opus planului adoptat de miniştrii europeni ai Energiei, cu toate că şi alte ţări membre ale UE au exprimat rezerve sau au fost exceptate de la măsurile de compensare a reducerii volumului de gaze livrat de Rusia.

Ungaria cumpără din Rusia 65% din petrol şi 85% din gazele naturale pe care le utilizează, ceea ce o face foarte vulnerabilă la actuala criză energetică.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Rusia va construi două noi reactoare nucleare în Ungaria. „Îi vom proteja de oscilațiile sălbatice ale prețurilor la energie”
Rusia va construi două noi reactoare nucleare în Ungaria. „Îi vom proteja de oscilațiile sălbatice ale prețurilor la energie”

Gigantul rus Rosatom va începe în următoarele săptămâni construcția a două noi reactoare nucleare în Ungaria, a declarat ministrul de externe ungar.

Autoritățile din Ungaria spun că sistemul de învățământ este ”prea feminin”. ”Educația roz cauzează probleme mentale”
Autoritățile din Ungaria spun că sistemul de învățământ este ”prea feminin”. ”Educația roz cauzează probleme mentale”

Oficialii din Ungaria avertizează că educaţia ţării devine ”prea feminină”, ceea ar putea afecta dezvoltarea băieţilor şi ar crea probleme demografice, în condițiile în care 82% dintre cadrele didactice sunt femei.

 

De ce anul acesta se găsesc mai greu roșii românești. În magazine ajung legume din Ungaria sau Turcia
De ce anul acesta se găsesc mai greu roșii românești. În magazine ajung legume din Ungaria sau Turcia

Seceta a dat peste cap producția agricolă și provoacă pierderi uriașe. Ministrul Agriculturii cunoaște situația, însă își pune speranțele în fondurile europene, astfel încât producătorii să-și acopere paguba.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.