Uniunea Europeană acordă Egiptului mai multe miliarde de euro, pentru a stopa fluxurile de migranţi către Europa

Rafah, Egipt
AFP

Uniunea Europeană a anunţat că va acorda 7,4 miliarde de euro Egiptul, ca parte a eforturilor de a stopa fluxurile de migranţi către Europa, care au fost criticate de grupurile de drepturi, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Acordul, care ridică relaţia Uniunii Europene cu Egiptul la ”un parteneriat strategic”, a fost anunţat în timp ce o delegaţie de lideri a vizitat Cairo.

Acesta este conceput pentru a stimula cooperarea în domenii precum energia regenerabilă, comerţul şi securitatea, oferind, în acelaşi timp, granturi, împrumuturi şi alte finanţări în următorii trei ani, pentru a sprijini economia Egiptului.

Finanţarea propusă include 5 miliarde de euro în împrumuturi concesionale şi investiţii de 1,8 miliarde de euro, potrivit unui rezumat al planului publicat de UE.

În plus, 600 de milioane de euro ar fi furnizate sub formă de granturi, inclusiv 200 de milioane de euro pentru gestionarea problemelor legate de migraţie.

Citește și
vipere
Un bărbat a folosit un mod ingenios de a transporta ilegal 40 de vipere și țestoase. A fost arestat în aeroportul din Bombay

Guvernele europene s-au îngrijorat de mult timp de riscul instabilităţii în Egipt, o ţară cu 106 milioane de locuitori care are dificultăţi să atragă valută şi unde problemele economice au împins un număr tot mai mare de persoane să migreze în ultimii ani.

Inflaţia s-a apropiat de maxime record şi mulţi egipteni spun că au probleme să se descurce. În ultima lună, însă, presiunea financiară asupra guvernului s-a diminuat, deoarece Egiptul a încheiat un acord record pentru investiţii din Emiratele Arabe Unite, şi-a extins programul de împrumuturi cu FMI şi şi-a devalorizat puternic moneda.

Diplomaţii spun că importanţa strategică a Egiptului a fost subliniată de războiul din Gaza, unde Egiptul încearcă să medieze între Israel şi Hamas şi să sporească livrările de ajutor umanitar, şi de conflictul din Sudanul vecin, care a creat cea mai mare criză de strămutare de populaţie din lume.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condus duminică la Cairo o întâlnire a delegaţiei cu preşedintele Abdel Fattah al-Sisi, care i-a inclus şi pe premierii italian, grec, austriac şi belgian şi pe preşedintele cipriot.

Ministrul egiptean de finanţe a declarat că guvernul a alocat un total de 20 de miliarde de dolari în sprijin multilateral, după ce şi-a mărit programul de împrumut şi reformă economică cu FMI.

Cea mai mare parte a finanţării UE este recent alocată şi a fost elaborată în strânsă cooperare cu FMI, 1 miliard de euro din finanţarea împrumutului ”macrofinanciar” urmând să fie acordată în acest an, a declarat un înalt oficial al Comisiei Europene.

Cele 4 miliarde de euro rămase vor fi supuse aprobării parlamentului european, a adăugat oficialul.

Oficialii egipteni susţin că Egiptul merită recunoaştere pentru că a oprit în mare măsură migraţia neregulată de pe coasta sa de nord, din 2016, deşi a existat o creştere a numărului de egipteni care încearcă să treacă în Europa prin Libia, iar Uniunea Europeană oferă deja sprijin pentru reducerea acestor fluxuri.

În ultimele luni, insulele greceşti Creta şi Gavdos au înregistrat o creştere mare a sosirilor de migranţi - mai ales din Egipt, Bangladesh şi Pakistan, stârnind îngrijorări cu privire la o nouă rută de contrabandă mediteraneană.

Activiştii au criticat sprijinul occidental pentru Sisi, care a ajuns la putere în urmă cu un deceniu, după ce a condus răsturnarea primului lider al Egiptului ales democratic. O represiune a cuprins dizidenţii din spectrul politic, în timp ce statul şi armata şi-au extins controlul asupra economiei, despre care oamenii de afaceri şi analiştii spun că a împiedicat reformele structurale cerute de FMI.

Susţinătorii lui Sisi afirmă că sunt necesare măsuri de securitate pentru a stabiliza Egiptul şi a deschide calea pentru asigurarea unor drepturi sociale precum locuinţe şi locuri de muncă.

UE spune că parteneriatul său extins cu Egiptul are menirea de a promova democraţia şi libertăţile, dar mişcările sale de a oferi finanţare în schimbul limitării migraţiei în alte ţări, inclusiv în Tunisia, s-au confruntat cu obstacole şi critici.

”Planul este acelaşi cu acordurile viciate ale UE cu Tunisia şi Mauritania: opriţi migranţii, ignoraţi abuzurile”, a spus Human Rights Watch despre planul de consolidare a legăturilor cu Egiptul şi de a oferi noi finanţări.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Un bărbat a folosit un mod ingenios de a transporta ilegal 40 de vipere și țestoase. A fost arestat în aeroportul din Bombay
Un bărbat a folosit un mod ingenios de a transporta ilegal 40 de vipere și țestoase. A fost arestat în aeroportul din Bombay

Bărbatul călătorea cu un zbor "provenind din Thailanda", având asupra sa şerpi, printre care circa 40 de vipere indoneziene, "ascunse în bagaje de cală", au precizat vameşii într-un comunicat.

Primele imagini din satelit cu bombardierele rusești distruse de dronele ucrainene
Primele imagini din satelit cu bombardierele rusești distruse de dronele ucrainene

Pe rețelele de socializare au apărut luni primele imagini din satelit care arată consecințele atacului major cu drone ucrainene asupra bazei aeriene ruse Belaia din regiunea Irkuţk.

Cinci morți și mai mulți răniți în urma atacurilor aeriene rusești de la Zaporojie și Sumî, înainte de negocierile de pace
Cinci morți și mai mulți răniți în urma atacurilor aeriene rusești de la Zaporojie și Sumî, înainte de negocierile de pace

Bombardamentele şi atacurile aeriene ruseşti au ucis cinci persoane în afara oraşului Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, în timp ce un atac cu drone asupra regiunii nord-estice Sumî a rănit cel puţin şase persoane, inclusiv doi copii.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei
PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.