Va adopta președintele SUA, Donald Trump, o atitudine mai dură față de Rusia? Ce spun analiștii

×
Codul embed a fost copiat

Va adopta președintele american o atitudine mai dură față de Rusia? Aceasta este întrebarea după întâlnirea față în față de la Vatican a preşedintelui american cu Volodimir Zelenski.

Cert este că după câteva ore Donald Trump l-a criticat pe Vladimir Putin punând la îndoială dorința acestuia de a face pace cu Ucraina. Oricum, peste noapte, ruşii au trimis 150 de drone asupra Ucrainei.

Aproximativ 15 minute a durat această întrevedere extraordinară , unu la unu, cu Volodimir Zelenski, în bazilia Sfântul Petru - chiar înaintea funeraliilor papei Francisc.

Ulterior Donald Trump l-a criticat pe Vladimir Puţin și a sugerat o schimbare de poziţie față de președintele rus.

Într-o postare pe rețeaua sa de comunicare Truth Social, Donald Trump a declarat că "nu exista niciun motiv" pentru ca președintele rus "să lanseze rachete asupra zonelor civile, orașelor și satelor, în ultimele zile". Și a adăugat: "Mă face să cred că poate nu vrea să oprească războiul, ci doar mă amăgește și că trebuie tratat diferit, prin sectorul bancar sau 'sancțiuni secundare'? Mor prea mulți oameni!!!"

John Herbst, ambasadorul SUA în Ucriana:
Chiar și două mari ziare care, în general, îl susțin pe Trump, Wall Street Journal și New York Post, îi reproșează atitudinea binevoitoare față de Vladimir Puţin și îi atrag atentă că forțează Kievul să accepte un acord care i-ar oferi lui Puţin un control mai mare asupra Ucrainei.
Astfel, cred că Trump a simțit nevoia să demonstreze că nu este unealta Kremlinului, și așa a venit cu această declarație puternică”.

Citește și
militar
Cinci morți și mai mulți răniți în urma atacurilor aeriene rusești de la Zaporojie și Sumî, înainte de negocierile de pace

La rândul său Zelenski a declarat că a avut o întâlnire productivă cu Trump, în cadrul căreia au discutat despre apărarea poporului ucrainean, un armistițiu complet și necondiționat, precum și despre o pace durabilă și de lungă durată care să împiedice reluarea războiului.

La o parte a discuțiilor din bazilica Vaticanului au asistat premierul britanic Keir Starmer și președintele z Emmanuel Macron. Iar palatul Elysee a descris drept pozitive această întâlnire.

De la Moscova a venit o reacţie - imediat după întrevederea Trump - Zelenski, de la Vatican, dar înainte de mesajul critic al lui Trump la adresa lui Putin.

Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina ..."fără condiții prealabile", conform comunicatul Kremlinului.

Pe de altă parte, un general rus de rang înalt i-a raportat președintelui Puţin că ... resturile trupelor ucrainene 'împrăștiate' care se află încă în regiunea Kursk 'vor fi distruse'. Asta după ce șeful marelui stat major Valery Gerasimov îi raportase deja lui Puţin, încă de vineri, eliberarea ultimei aşezări din regiunea Kursk aflată sub control ucrainean.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Cinci morți și mai mulți răniți în urma atacurilor aeriene rusești de la Zaporojie și Sumî, înainte de negocierile de pace
Cinci morți și mai mulți răniți în urma atacurilor aeriene rusești de la Zaporojie și Sumî, înainte de negocierile de pace

Bombardamentele şi atacurile aeriene ruseşti au ucis cinci persoane în afara oraşului Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, în timp ce un atac cu drone asupra regiunii nord-estice Sumî a rănit cel puţin şase persoane, inclusiv doi copii.

Prima reacție de la Bruxelles după ce euroscepticul Nawrocki a câștigat alegerile în Polonia. Mesajul Ursulei von der Leyen
Prima reacție de la Bruxelles după ce euroscepticul Nawrocki a câștigat alegerile în Polonia. Mesajul Ursulei von der Leyen

Ursula von der Leyen l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidențiale din Polonia și și-a exprimat speranța că UE va continua „cooperarea foarte bună” cu Varșovia.

Prima mișcare pregătită în Polonia după victoria euroscepticului Karol Nawrocki. Alegerile anticipate, excluse
Prima mișcare pregătită în Polonia după victoria euroscepticului Karol Nawrocki. Alegerile anticipate, excluse

Politicienii din tabăra guvernamentală se așteaptă ca Donald Tusk să ceară un vot de încredere pentru guvernul său, după ce Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.