"Vera Su”, nava eșuată în dreptul Bulgariei, la Kaliakra, nu mai poate fi salvată. Pericolul este uriaș

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile bulgare sunt tot mai preocupate de ceea ce se întâmplă în Marea Neagră, la doar 60 de kilometri de Vama Veche.

 

"Vera Su”, nava eșuată în dreptul Bulgariei, la Kaliakra, nu mai poate fi salvată. Este concluzia autorităților din țara vecină, care au observat că vaporul, încărcat cu 3 mii de tone de uree, s-a blocat pe un banc de nisip, iar valurile l-au inundat, în mare parte, după ce apa a intrat prin numeroasele spărturi.

Apa mării a intrat deja în sala motoarelor și nu va mai dura până când va ajunge la cele peste 3000 de tone de îngrășământ chimic, spun scafandrii care au inspectat vaporul.

Pericolul constă în faptul că, fiind îngrășământ folosit în agricultură, va duce la dezvoltarea fitoplanctonului. Asta poate dezechilibra mediul și sufoca unele specii, care nu pot face față înmulțirii algelor. Curenții marini protejează pentru moment litoralul românesc de poluare.

Citește și
cocaina
Un căpitan român a fost arestat în Franța. Peste o tonă de cocaină se afla la bordul navei

Ce se întâmplă acolo îi preocupă însă pe vecinii bulgari, în egală măsură ca și pe români. Zona Kaliakra din Bulgaria reprezintă furnizorul principal de pește proaspăt pentru țara noastră.

Autoritățile vecine anunță că pescuitul a fost interzis în zonă.

Operațiunea de recuperare a miilor de tone de uree este preconizată să înceapă abia la 1 noiembrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Catastrofă ecologică în Marea Neagră. Nava cargo Vera Su, care are 3.000 de tone de uree la bord, a început să se scufunde
Catastrofă ecologică în Marea Neagră. Nava cargo Vera Su, care are 3.000 de tone de uree la bord, a început să se scufunde

Nava turcească Vera Su, aflată sub pavilion panamez și care are 3.000 de tone de uree la bord, s-a scufundat în apropierea zonei protejate „Kaliakra”, din Bulgaria.

Un căpitan român a fost arestat în Franța. Peste o tonă de cocaină se afla la bordul navei
Un căpitan român a fost arestat în Franța. Peste o tonă de cocaină se afla la bordul navei

Peste o tonă de cocaină, în valoare de câteva zeci de milioane de euro, a fost confiscată de la bordul unei nave, vineri, în portul Dunkerque din nordul Franței.

NASA vrea să izbească o navă spațială într-un asteroid. Când va avea loc misiunea DART
NASA vrea să izbească o navă spațială într-un asteroid. Când va avea loc misiunea DART

NASA plănuiește să izbească o navă spațială într-un asteroid, pentru a testa dacă poate schimba cursul meteoritților care amenință Terra.

Autoritățile bulgare au oprit operațiunea de mutare a ureei de pe nava eșuată în zona „Kaliakra”
Autoritățile bulgare au oprit operațiunea de mutare a ureei de pe nava eșuată în zona „Kaliakra”

Autoritățile bulgare au oprit operațiunea de mutare a ureei de pe nava eșuată în zona „Kaliakra”, la doar 60 de kilometri distanţă de Vama Veche.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.