Veri din România, despărțiți în timpul Holocaustului, reuniți după 75 de ani. Momentul emoționant

Barbati care se imbratiseaza
iStock

Morris Sana și Simon Mairowitz, doi veri separați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au regăsit după 75 de ani. Fiecare avea impresia că celălalt a fost ucis într-un lagăr de concentrare.

Înainte ca naziștii să invadeze România, în 1940, cei doi erau prieteni buni. Însă situația din timpul războiului i-a făcut să plece separat din țară.

Astfel, fiecare a ajuns să creadă că vărul lui a murit într-un lagăr de concentrare. Însă zeci de ani mai târziu, nepoata și fiica lui Morris Sana au reușit să își găsească rudele pe Facebook, aflând astel că Simon Mairowitz trăiește, scrie People.

 

Publicația a postat un filmuleț în care cei doi se revăd pentru prima dată. Cu ochii în lacrimi, cei doi se îmbrățișează, emoționați, rememorând momente din trecut.

Citește și
Momentul emoționant în care un câine vede când i se sapă „mormântul
Momentul emoționant în care un câine vede când i se sapă „mormântul”. Ce s-a întâmplat apoi

„Îmi pare bine să te revăd”, i-a spus Sana vărului său.

 „E așa bine să te văd după atâția ani. 75 de ani ai așteptat. Știu că a trecut mult timp, dar acum suntem iarăși unul alături de celălalt”, îi răspunde Mairowitz.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
S-a revăzut cu mama ei la 30 de ani după ce a fugit de acasă. Destinul dramatic al femeii
S-a revăzut cu mama ei la 30 de ani după ce a fugit de acasă. Destinul dramatic al femeii

O femeie din China, care a fugit de acasă pe vremea când era adolescentă, s-a reunit cu mama sa după aproape 30 de ani.

Momentul emoționant în care un câine vede când i se sapă „mormântul”. Ce s-a întâmplat apoi
Momentul emoționant în care un câine vede când i se sapă „mormântul”. Ce s-a întâmplat apoi

Un bărbat a început să sape o groapă pentru câinele său, după ce medicul veterinar i-a spus că animalul nu va mai avea mult de trăit.

Momentul emoționant în care o mama îi cântă la pian fiului aflat pe moarte. VIDEO
Momentul emoționant în care o mama îi cântă la pian fiului aflat pe moarte. VIDEO

O înregistrare video emoționantă în care o mamă îi cântă la pian fiului său de doar un an, care suferă de o boală incurabilă, a cucerit inimile a mii de internauți, filmulețul devenind viral pe rețelele de socializare.

Momentul emoționant în care doi copii vizitează pentru prima dată mormântul tatălui lor
Momentul emoționant în care doi copii vizitează pentru prima dată mormântul tatălui lor

O imagine absolut emoționantă face înconjurul internetului. Doi frați au fost surprinși în momentul în care vizitează pentru prima dată mormântul tatălui lor.

Momentul emoționant când un supraviețuitor al Holocaustului își cunoaște nepotul. VIDEO
Momentul emoționant când un supraviețuitor al Holocaustului își cunoaște nepotul. VIDEO

Un supraviețuitor al Holocaustului, în vârstă de 102 ani, și-a văzut pentru pentru prima dată nepotul.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.