VIDEO cu momentul în care podul Morandi din Genova se rupe în două, provocând o tragedie

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile italiene au dat publicității secvențe video cu momentul în care s-a prăbușit podul Morandi din orașul-port Genova, Italia, provocând moartea a 43 de oameni.

O secţiune de 200 de metri a podului s-a surpat în condiţii de trafic intens şi furtună, iar vehicule şi bucăţi de beton şi metal au plonjat 50 de metri la sol dedesubtul construcţiei.

Potrivit unui număr actualizat al deceselor publicat de o filială din Genova a Ministerului de Interne, printre cei decedaţi sunt patru persoane din Franţa, trei din Chile, doi din Albania, doi din România, doi din Jamaica şi câte unul din Columbia şi Peru.

Viaductul, care lega estul şi vestul oraşului, face parte din autostrada A10 şi era gestionat de operatorul privat de taxare rutieră Autostrade per l'Italia.

Guvernul italian dă vina pe operatorul Autostrade pentru dezastru, în timp ce compania, al cărei principal acţionar este grupul de modă Benetton, neagă orice neglijenţă.

Citește și
Genova, viaduct prabusit - 1
Autoritățile au oprit operațiunile de căutare după tragedia din Genova. Bilanțul final al morților

Vineri, guvernul a lansat oficial o procedură de revocare a concesiilor deţinute de Autostrade pentru a opera autostrăzile cu taxă.

O zi mai târziu societatea a promis o jumătate de miliard de euro pentru a reconstrui podul şi a crea fonduri pentru a asista imediat familiile victimelor şi ale celor strămutaţi din casele lor din cauza prăbuşirii infrastructurii şi a lucrărilor de reconstrucţie.

Sâmbătă a fost, de asemenea, zi de doliu naţional, în care au fost organizate funeralii de stat la Genova doar pentru 18 dintre victime. Unele familii ale celor decedaţi au preferat să organizeze ceremonii private invocând o dorinţă pentru intimitate sau furia faţă de autorităţi.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Românul mort în Italia urma să se căsătorească. Ultimul telefon cu logodnica lui înainte de tragedie
Românul mort în Italia urma să se căsătorească. Ultimul telefon cu logodnica lui înainte de tragedie

Destin nedrept pentru românul de 36 de ani, care a fost declarat mort săptămâna trecută, în teribila tragedie de la Genova, pentru ca apoi familia să afle că este în comă profundă.

Autoritățile au oprit operațiunile de căutare după tragedia din Genova. Bilanțul final al morților
Autoritățile au oprit operațiunile de căutare după tragedia din Genova. Bilanțul final al morților

Operaţiunea de căutare a persoanelor dispărute după ce viductul Morandi s-a prăbuşit în Genova s-a încheiat peste noapte după ce au fost găsite ultimele trei corpuri, numărul morţilor ajungând la 43, scrie The Guardian.

A fost zi de doliu național în Italia. Marian, românul rănit grav, a murit
A fost zi de doliu național în Italia. Marian, românul rănit grav, a murit

Vin veşti triste din Italia. Românul rănit grav în catastrofa de la Genova s-a stins sâmbătă din viaţă, la spital. 

Anunțul făcut de firma care istra podul prăbuşit în Genova
Anunțul făcut de firma care istra podul prăbuşit în Genova

Conducerea societăţii Autostrade per l'Italia, care istra podul rutier prăbuşit marţi, la Genova, a anunţat sâmbătă că va aloca 500 de milioane de euro pentru reconstrucţie şi pentru ajutoare destinate oraşului, informează AFP.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de fosta ministră PSD a Sănătății și a dispus condamnarea definitivă a Sorinei Pintea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată, conform portalului justiției.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.