VIDEO Chinezii au terminat primul spital de la Wuhan. În câte zile l-au construit

×
Codul embed a fost copiat

Primul dintre cele două spitale aflate în construcţie în Wuhan pentru a trata pecienţii infectaţi cu coronavirus este aproape finalizat și urmează să fie dat în folosință luni, informează BBC.

Spitalul Huoshenshan are 25.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 1.000 de paturi.

Potrivit sursei citate, 1.400 de cadre medicale din armată vor fi trimise aici.

În aceeași zonă, chinezii construiesc un al doilea spital, Leishenshan, care va fi dotat cu 1.300 de paturi. Ridicarea acestuia a fost programată să dureze în jur de două săptămâni, stadiul lucrărilor fiind avansat, așa cum se poate vedea din imaginile transmise live de chinezi.

Imaginile LIVE pot fi urmărite aici:

Citește și
Chinezii încearcă să ridice în câteva zile un spital pentru bolnavii de coronavirus
VIDEO. Cum arată spitalul din Wuhan la 5 zile de la începerea lucrărilor

Leishenshan: http://t.cn/A6PIeT14

Bilanțul a crescut la 304 morți

 

Autorităţile chineze au confirmat, duminică, decesul a 304 oameni, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat decesul primei persoane în afara graniţelor Chinei - un bărbat în vârstă de 44 de ani, aflat într-un spital din Manila (Filipine).

Peste 14.800 de cazuri de contaminare cu acest nou coronavirus, descoperit la finalul anului trecut în Wuhan (regiunea Hubei) din China, au fost în oficial până în prezent. Numărul depăşeşte pe cel al infecţiilor cu SARS (sindromul respirator sever acut), în în 2002-2003.

În afara Chinei, au fost semnalate cazuri de infectare în 24 de ţări, între care Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania şi Statele Unite.

CCTV a transmis în direct construcţia spitalului, iar Global Times a scris că peste 40 de milioane de oameni au urmărit în China transmisiunile prin streaming.

În 2003, autorităţile chineze au contruit, în şapte zile, în Beijing spitalul Xiaotangshan, pentru a-i trata pe bolnavii SARS. La fel ca acela, Huoshenshan este construit din prefabricate.

Personalul medical va ajunge aici săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
VIDEO. China transmite LIVE construcția celor 2 spitale din Wuhan. Cum arată după 8 zile
VIDEO. China transmite LIVE construcția celor 2 spitale din Wuhan. Cum arată după 8 zile

Chinezii muncesc de zor la cele două spitale pentru pacienții infectați cu coronavirus din Wuhan, pe care au anunțat că le vor contrui în timp record: 10, respectiv 15 zile.

VIDEO. Cum arată spitalul din Wuhan la 5 zile de la începerea lucrărilor
VIDEO. Cum arată spitalul din Wuhan la 5 zile de la începerea lucrărilor

La 5 zile de la demararea construcțiilor, chinezii au turnat deja fundația noului spital din Wuhan, unde vor fi tratați peste 1000 de pacienți infectați cu coronavirus și care urmează să fie gata pe 3 februarie, relatează Daily Mail.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.