VIDEO. Șocul unei americance când a văzut prețul benzinei la pompă. „Voi alege alt mijloc de transport”

Benzina
Shutterstock

Pentru prima dată în istorie, preţul benzinei din Statele Unite a depășit, în medie, 5 dolari pe galon, adică mai mult de 6 lei pe litru. Unii americani resimt din plin scumpirile și se gândesc să renunțe pentru o perioadă la mașini.

Continuă creşterea costurilor carburanţilor care conduce la accelerarea inflaţiei. La o benzinărie din Washington D.C., șoferii au fost uimiți când au văzut la cât a ajuns prețul benzinei la pompă.

"Este șocant. Acesta este cel mai mare preț pe care l-am plătit vreodată pentru benzină. Poate că este timpul să ies mai des cu bicicleta, cu trotineta. De câte ori voi putea, voi alege alt mijloc de transport. Ne gândim să trecem la mașini electrice", a declarat o femeie pentru Reuters.

 

Citește și
Taylor Swift
Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”

Dacă la nivel național prețul benzinei a depășit, în medie, 5 dolari pentru un galon (3,79 litri), în Washington D.C. cea mai ieftină variantă este de 5,43 de dolari.

Preţurile ridicate alei benzinei sunt o bătaie de cap pentru preşedintele Joe Biden şi pentru democraţii din Congres, în timp ce fac eforturi să-şi menţină controlul la limită asupra Congresului, în perspectiva alegerile intermediare care vor avea loc în noiembrie.

Biden a folosit numeroase pârghii pentru a încerca să scadă preţurile, inclusiv o eliberare record de barili de petroldin rezervele strategice ale SUA, derogări de la regulile pentru producerea de benzină de vară şi sprijinirea marilor ţări din OPEC pentru a creşte producţia.

Cu toate acestea, preţurile carburanţilor au crescut în întreaga lume din cauza unei combinaţii între redresarea cererii, sancţiunile asupra producătorului de petrol Rusia, după invadarea Ucrainei, şi reducerea capacităţii de rafinare.

Călătoriile rutiere din SUA au rămas relativ puternice, cu doar câteva puncte procentuale sub nivelurile anterioare pandemiei, chiar dacă preţurile au crescut. Totuşi, economiştii se aşteaptă ca cererea să înceapă să scadă, dacă preţurile vor rămâne peste 5 dolari pe baril o perioadă mai lungă.

”Nivelul de 5 dolari este locul de unde am putea observa o distrugere a cererii de benzină”, a spus Reid L'Anson, economist senior la Kpler.

Ajustând pentru inflaţie, preţul mediu al benzinei din SUA încă este cu aproximativ 8% sub maximele din iunie 2008, de aproximativ 5,41 dolari pe galon, conform cifrelor Departamentului de Energie al SUA.

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”
Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”

Taylor Swift a anunţat că şi-a recăpătat controlul asupra întregii sale opere artistice, după ce şi-a cumpărat catalogul de înregistrări de la firma de capital privat Shamrock Capital. Ea nu a dezvăluit suma plătită.

China „se pregătește” să folosească forța militară în Asia. Aliații SUA, puși în gardă de șeful Pentagonului
China „se pregătește” să folosească forța militară în Asia. Aliații SUA, puși în gardă de șeful Pentagonului

Ministrul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că China se pregăteşte "să utilizeze forţa militară" în Asia-Pacific, o regiune din care Washingtonul face "teatrul" său prioritar, relatează AFP.

Războiul comercial al lui Trump continuă. Cu cât vrea să crească taxele vamale pentru importurile de oțel
Războiul comercial al lui Trump continuă. Cu cât vrea să crească taxele vamale pentru importurile de oțel

Preşedintele american Donald Trump a declarat că plănuieşte să crească taxele vamale pe importurile de oţel de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra marilor producători de oţel şi amplificând războiul său comercial, relatează Reuters.

Recomandări
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.