VIDEO. Un bărbat s-a deghizat în Hitler la un festival din Germania. Reacția poliției

Hitler
Twitter

Poliţia germană a anunţat că a deschis o anchetă după apariţia weekendul trecut a unui bărbat deghizat în Hitler în ataşul unei motociclete la un festival.

„Când oamenii se deghizează în Adolf Hitler, o investigaţie specială este întotdeauna necesară", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei locale pentru agenţia de presă DPA.

În mai multe înregistrări video realizate de amatori prezenţi la acel eveniment dedicat motocicletelor vechi din Augustusburg, în apropiere de Chemnitz, care circulă pe internet, poate fi văzut un bărbat ce era machiat pentru a semăna cu fostul dictator nazist, aşezat în ataşul unei motociclete.

Motocicleta era condusă de o persoană purtând uniforma de soldat în Wermacht şi o cască de oţel din Al Doilea Război Mondial, relatează Agerpres.

În înregistrările video, spectatorii pot fi auziţi râzând după trecerea prin faţa lor a acelei motociclete, iar un poliţist însărcinat cu supravegherea evenimentului a fost surprins în timp ce zâmbea şi făcea fotografii cu falsul Adolf Hitler.

Citește și
Adolf Hitler
Hitler, cetățean de onoare într-un oraș din Austria. Ce decizie au luat autoritățile

Poliţia a declarat că acel agent riscă la rândul său anumite consecinţe. "Ne-am fi aşteptat ca el, colegul nostru, să pună capăt şi fără cea mai mică ezitare acelor lucruri", a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale.

Liderul guvernului landului Saxonia, Michael Kretschmer, membru în partidul conservator al Angelei Merkel, a condamnat incidentul.

„Să te deghizezi în autorul unui genocid înseamnă mai mult decât prost gust", a denunţat el pe Twitter, afirmând că un astfel de comportament este inacceptabil şi "nu ar trebui să se mai producă niciodată".

Aproximativ 1.800 de persoane au participat la acest festival dedicat motocicletelor vechi, organizat într-o regiune din fosta Republică Democrată Germană (RDG) renumită pentru faptul că adăposteşte o importantă mişcare neonazistă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Putin a reluat războiul declarațiilor. Acuzațiile pe care i le aduce Poloniei
Putin a reluat războiul declarațiilor. Acuzațiile pe care i le aduce Poloniei

Preşedintele rus Vladimir Putin a reluat marţi războiul declaraţiilor cu Polonia, acuzând această ţară că a încheiat o 'înţelegere' cu Hitler şi că a acţionat în mod 'antisemit' în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite AFP.

Hitler, cetățean de onoare într-un oraș din Austria. Ce decizie au luat autoritățile
Hitler, cetățean de onoare într-un oraș din Austria. Ce decizie au luat autoritățile

Oraşul austriac Wolfsberg intenţionează să revoce cetăţenia onorifică acordată lui Adolf Hitler, a relatat miercuri agenţia de presă APA, citată de dpa.

Motivul neobişnuit pentru care un bărbat a cumpărat cu o sumă uriaşă pălăria lui Hitler
Motivul neobişnuit pentru care un bărbat a cumpărat cu o sumă uriaşă pălăria lui Hitler

Un om de afaceri libanez stabilit în Elveţia a decis să ofere unei fundaţii israeliene o pălărie cu formă înaltă şi alte obiecte care i-au aparţinut lui Adolf Hitler, piese cumpărate la o licitaţie controversată din Munchen (sudul Germaniei), scrie AFP.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.