VIDEO. Un deputat argentinian a început să își pipăie soția în timpul unei sesiuni parlamentare online

Juan Emilio Ameri

Un deputat argentinian a fost suspendat joi pentru că, în timpul unei sesiuni parlamentare prin videoconferinţă, a apărut într-o postură indecentă alături de iubita sa, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.

Pe ecranul uriaş instalat în parlament, în cursul acestor şedinţe unde doar o parte dintre deputaţi sunt prezenţi fizic şi în timp ce unul dintre ei lua cuvântul, o femeie a apărut într-o secţiune a ecranului alături de deputatul Juan Emilio Ameri.

Potrivit Daily Star, deputatul din provincia Salta (nord-est), care în acel moment era în plină şedinţă, a început să-i umble iubitei pe sub tricou şi să o sărute pe sânii îmbunătățiți în urma unei intervenții chirugicale.

Sesiunea parlamentară a fost mai întâi întreruptă, apoi suspendată, de către preşedintele parlamentului Sergio Massa.

Citește și
Paola De Simone
VIDEO. O profesoară suspectă de Covid-19 a murit în timp ce ținea un curs online

'De-a lungul acestor luni de telemuncă am trăit diferite situaţii: un deputat a adormit, un altul s-a ascuns, dar astăzi am trăit o situaţie care depăşeşte regulile bunei cuviinţe a acestei instituţii', a declarat Massa.

Confuz, Ameri a încercat să-şi ceară scuze, explicând că el credea că nu era conectat în acel moment.

Intervievat de canalul informativ argentinian Todo noticias, deputatul - membru al coaliţiei guvernamentale Frente de Todos al preşedintelui de centru-stânga Alberto Fernandez - a spus că nu intenţionează să-şi depună mandatul.

'Voi aştepta să decidă colegii mei în comisie şi apoi voi vedea', a spus el, scuzându-se din nou pentru 'regretabilul accident' din cauza unei conexiuni de internet defecte. 'Semnalul a revenit şi s-a reconectat automat, aşa cum se întâmplă de obicei', a spus el. 'Nu ar fi trebuit să se întâmple şi mi s-a întâmplat tocmai mie', şi-a exprimat el din nou regretul.

Imaginile au fost vizualizate de sute de mii de ori în ţară, fiind deseori însoţite de comentarii acerbe.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Craniul unui bărbat dispărut, trimis de poliție familiei într-o cutie de maioneză
Craniul unui bărbat dispărut, trimis de poliție familiei într-o cutie de maioneză

O femeie din Argentina a avut parte de șocul vieții ei când a primit craniul bunicului său care fusese dat dispărut.

VIDEO. O profesoară suspectă de Covid-19 a murit în timp ce ținea un curs online
VIDEO. O profesoară suspectă de Covid-19 a murit în timp ce ținea un curs online

O profesoară din Argentina, suspectă de infectarea cu coronavirus, a murit miercuri după ce nu a mai putut să respire și s-a prăbușit în timp ce ținea un curs online.

Un hoț a furat 20 de metri de cablu, în mijlocul zilei. Totul s-a întâmplat într-un mare oraș
Un hoț a furat 20 de metri de cablu, în mijlocul zilei. Totul s-a întâmplat într-un mare oraș

În Argentina, furtul a fost dus la un alt nivel. Hoţii nici măcar nu se mai feresc de martori.

Un fotbalist a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a sărutat mingea
Un fotbalist a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a sărutat mingea

Argentinianul Sergio Lopez, fotbalist profesionist în prima ligă din Ecuador, a fost amendat cu suma de 1.200 de dolari (1.000 de euro) pentru că a sărutat mingea, informează AFP.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.