Vin din materii fecale sau vodcă cu scorpion. Muzeul băuturilor alcoolice bizare, deschis în Suedia

×
Codul embed a fost copiat

Un muzeu al celor mai bizare băuturi alcoolice poate fi vizitat în Suedia. Vinul fermentat într-un vas de toaletă sau berea pe care trebuie să o bei dintr-o veveriță împăiată sunt doar două exemple.

Dacă în unele părți ale lumii aceste licori bahice sunt considerate adevărate delicatese, alții nici nu vor să audă de ele.

La capitolul băuturi alcoolice, oamenii au fost tot timpul inventivi. O demonstrează și această expoziție organizată într-un muzeu din orașul suedez Malmo. Nu pentru a-i inspira pe localnici să-și facă stocul pentru lunile lungi de iarnă, ci pentru a-i face să reflecteze asupra diferențelor de cultură: după cum unii consideră „normale” anumite băuturi, precum vodka cu scorpion, altora le-ar putea întoarce stomacul pe dos.

La intrare este montat chiar și un panou unde este notat fiecare „incident”.

Andreas Ahrens,curator al Expoziției de Alcool Dezgustător: „Încă din copilărie suntem îndoctrinați să credem că numai anumite ingrediente sunt delicioase, iar altele nu, cum ar fi mucegaiul, de exemplu, care e considerat dezgustător. La fel cred că e și în cazul alcoolului”.

Citește și
muzeu
Muzeul în aer liber din Sibiu, la mare căutare de turiști: „Este o plimbare pe ulița copilăriei”

Licorile bahice variază de la amestecuri tradiționale de plante daneze, vinuri peruviene fermentate cu salivă, până la o bere scoțiană cu 55% alcool, numită „sfârșitul istoriei”, a cărui sticlă se află într-o veveriță împăiată.

Andreas Ahrens, curator: „Unele dintre băuturi le-am făcut noi, cum ar fi vinul din fecale. Am făcut și „chicha de muko”, care este o bere cu salivă ce conține și făină de porumb, o băutură originară din Peru. Apoi mai avem un gin pe bază de banane, pe care oamenii din Uganda obișnuiau să-l bea în vremea războiului, și am mai produs un vin care se fermentează de regulă într-un vas de toaletă”.

În Asia, acolo unde se produc multe băuturi alcoolice ciudate, localnicii se dau în vânt după ele. Ba chiar susțin că au proprietăți vindecătoare.

Andreas Ahrens, curator: „Cum ar fi, de exemplu, vinul din materii fecale produs în Coreea de Sud. Această băutură face parte din medicina tradițională sud-coreeană. Există manuscrise antice în care se vorbește despre diferite tipuri de fecale care sunt bune pentru diverse probleme medicale. Băutura pe care o vedeți aici este din materiile fecale ale unui copil și se presupune că este bun pentru oasele rupte, vânătăi și alte leziuni asemănătoare”.

Expoziția va fi deschisă pentru următoarele de trei luni în Malmo, iar pentru cei care nu pot ajunge în Suedia, luna viitoare vor regăsi în Berlin una asemănătoare.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Muzeul Harry Potter din Londra se redeschide. Ce surprize îi așteaptă pe vizitatori
Muzeul Harry Potter din Londra se redeschide. Ce surprize îi așteaptă pe vizitatori

Muzeul Harry Potter din nordul Londrei își redeschide porțile pentru fanii mici și mari ai cunoscutului personaj.

Muzeul în aer liber din Sibiu, la mare căutare de turiști: „Este o plimbare pe ulița copilăriei”
Muzeul în aer liber din Sibiu, la mare căutare de turiști: „Este o plimbare pe ulița copilăriei”

Muzeul în aer liber din Sibiu a fost preț de trei zile locul în care 250 de meșteșugari din toată țara și-au întins tarabele.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.