Vladimir Putin, discurs după un an de război: „Rusia voia pacea, dar la spatele nostru se pregătea un scenariu diferit”

×
Codul embed a fost copiat

Rusia a dorit să rezolve conflictul din Ucraina pe cale paşnică, dar ţările occidentale au pregătit un „scenariu diferit” pe la spatele ei, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin în discursul său despre starea naţiunii.

„Noi am făcut tot posibilul pentru a rezolva această problemă pe cale paşnică, prin negocierea unei căi paşnice de ieşire din acest conflict dificil, dar pe la spatele nostru se pregătea un scenariu foarte diferit”, a declarat Putin în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (Duma de Stat, camera inferioară, şi Consiliul Federaţiei, camera superioară).

CITEȘTE AICI declarațiile făcute de Putin în discursul său din Parlament

Preşedintele rus şi-a început discursul anual către naţiune la Moscova, la ora locală 12:05 (09:05 GMT), la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a făcut o vizită-surpriză la Kiev şi a condamnat atacul "brutal" al Moscovei asupra unei ţări suverane.

„Vorbesc într-un moment dificil-cheie pentru Rusia, într-o perioadă de schimbări cardinale peste tot în lume”, a declarat Putin în introducerea la alocuţiunea sa rostită în faţa elitei politice a ţării şi a unor militari care au luptat în Ucraina.

Citește și
arme Ucraina
Rusia va transmite un document cu cerinţe în vederea încheierii războiului din Ucraina, după schimbul-record de prizonieri

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Rusia va transmite un document cu cerinţe în vederea încheierii războiului din Ucraina, după schimbul-record de prizonieri
Rusia va transmite un document cu cerinţe în vederea încheierii războiului din Ucraina, după schimbul-record de prizonieri

Rusia urmează să transmită Ucrainei un document în care îşi prezintă condiţiile pentru a pune capăt invaziei pe care a lansat-o în februarie 2022, anunţă vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, relatează AFP.

Serghei Lavrov: Moscova nu va permite ca vorbitorii de rusă din Ucraina să rămână sub
Serghei Lavrov: Moscova nu va permite ca vorbitorii de rusă din Ucraina să rămână sub "junta" lui Zelenski

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va permite ca vorbitorii de limbă rusă din Ucraina să rămână sub conducerea a ceea ce el a calificat drept o "juntă" condusă de preşedintele Volodimir Zelenski.

Un bărbat care a supraviețuit atacului unui rechin a scăpat și de un cangur care a vrut să-l înece, după o bătaie cu pumni
Un bărbat care a supraviețuit atacului unui rechin a scăpat și de un cangur care a vrut să-l înece, după o bătaie cu pumni

Un cangur a încercat să înece un bărbat după ce s-au bătut cu pumnii, în mijlocul inundațiilor din Australia. În urmă cu un an, bărbatul reușise să supraviețuiască atacului unui rechin Mare Alb.

 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.