Washingtonul, după ce Israel ar fi folosit civili ca scuturi umane în Gaza: ”Dacă este adevărat trebuie trași la răspundere”

Cum arată Gaza după un an de război
Shutterstock

Statele Unite au afirmat miercuri că sunt "incredibil de tulburătoare" după informaţiile publicate de New York Times potrivit cărora armata israeliană ar fi folosit palestinieni ca scuturi umane în războiul din Fâşia Gaza, transmite AFP.

Potrivit cotidianului american, unităţi ale armatei israeliene desfăşurate în cinci oraşe de pe teritoriul palestinian i-au forţat pe civili să îndeplinească sarcini precum căutarea de explozibili sau operaţiuni de cercetare în interiorul tunelurilor Hamas, cu scopul de a proteja soldaţii.

"Dacă faptele prezentate în acest articol sunt exacte, ele sunt complet inacceptabile", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, întrebat despre această problemă în timpul briefing-ului său cotidian.

"Nimic nu poate justifica folosirea civililor ca scuturi umane. Aceasta ar fi o încălcare nu numai a dreptului umanitar internaţional, ci şi a codului de conduită al armatei israeliene", a spus el.

Purtătorul de cuvânt a făcut cunoscut că este în curs de desfăşurare o anchetă în rândul armatei israeliene.

Citește și
avion militar
S-au descoperit rămășitele piloților dispăruți după prăbușirea avionului militar în Japonia. Încă nu se știe ce s-a întâmplat

"Chiar mai mult decât o anchetă, dacă se constată încălcări, oamenii trebuie să fie traşi la răspundere şi trebuie să fie luate măsuri pentru a se asigura că aceste practici nu se repetă", a spus el.

New York Times a citat în special un adolescent, pe atunci în vârstă de 17 ani, care a declarat că soldaţi israelieni l-au forţat să meargă încătuşat în faţa lor pentru a căuta explozibili, înainte de a fi eliberat fără a fi aduse acuzaţii împotriva lui.

Statele Unite şi-au exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la desfăşurarea războiului din Fâşia Gaza şi la tratamentul civililor de când Israelul şi-a lansat ofensiva cu un an în urmă ca răspuns la atacul fără precedent al Hamas.

Aceste declaraţii au fost rareori urmate de efecte, deşi preşedintele Joe Biden a îngheţat un transport dintre miliardele de dolari de arme trimise în Israel.

Statele Unite şi Israelul acuză, la rândul lor, Hamas că a folosit civili în Fâşia Gaza ca scuturi umane.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
S-au descoperit rămășitele piloților dispăruți după prăbușirea avionului militar în Japonia. Încă nu se știe ce s-a întâmplat
S-au descoperit rămășitele piloților dispăruți după prăbușirea avionului militar în Japonia. Încă nu se știe ce s-a întâmplat

Armata Japoniei a confirmat joi seara că trupurile recuperate după accidentul unui avion de antrenament militar săptămâna trecută sunt ale celor doi piloţi dispăruţi, informează vineri AFP.

Putin vrea „zonă-tampon” de-a lungul frontierei cu Ucraina. Ordinul dat deja de liderul Rusiei soldaților săi
Putin vrea „zonă-tampon” de-a lungul frontierei cu Ucraina. Ordinul dat deja de liderul Rusiei soldaților săi

Președintele rus Vladimir Putin și-a informat oficialii guvernamentali prin intermediul unei legături video că a fost luată decizia de a crea o „zonă tampon de securitate” de-a lungul frontierei cu Ucraina.

Directorul OMS cere „milă” pentru Gaza: „Este nedrept să faci din hrană o armă”. Peste 53.000 de palestinieni, uciși
Directorul OMS cere „milă” pentru Gaza: „Este nedrept să faci din hrană o armă”. Peste 53.000 de palestinieni, uciși

Directorul OMS cere Israelului "să aibă milă" de Gaza şi să pună capăt războiului şi "distrugerii sistematice" a sistemului de sănătate din teritoriul palestinian.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.