Xi Jinping obţine al treilea mandat de preşedinte al Chinei. Rezultatul votului: 2.952 pentru, zero împotrivă

×
Codul embed a fost copiat

Xi Jinping a obţinut vineri un istoric al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei ascensiuni care l-a văzut devenind cel mai puternic lider al ţării după mai multe generaţii, comentează AFP.

Rezultatul votului deputaţilor, anunţat cu puţin timp înainte de orele 11.00 (03.00 GMT), este fără apel: 2.952 voturi pentru, zero împotrivă, zero abţineri.

Parlamentul din China fiind, în practică, înfeudat Partidului Comunist (PCC) la putere, rezultatul votului era de orice îndoială.

Liderul de 69 de ani a obţinut deja în octombrie o prelungire cu cinci ani în fruntea PCC şi a comisiei militare, cele mai importante două funcţii de putere.

Unic candidat, a fost reales în funcţie pentru aceeaşi durată ca şef al statului.

Citește și
Volodimir Zelenski, soldati, armata
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Ultimele luni au fost, însă, complicate pentru Xi Jinping, cu mari manifestaţii la sfârşitul lui noiembrie împotriva politicii sale "zero Covid" şi un val major de decese care a urmat abandonării acestei strategii sanitare în decembrie.

Subiecte sensibile evitate cu grijă în timpul actualei sesiuni anuale a parlamentului, eveniment foarte orchestrat în cursul căruia Li Qiang, un aliat al lui Xi, ar urma să devină noul prim-ministru înlocuindu-l pe Li Keqiang.

Xi Jinping: „Voi fi loial patriei și poporului”

Xi Jinping, președintele Chinei: „Jur că voi fi loial Constituției Republicii Populare Chineze, voi apăra autoritatea Constituției și îmi voi îndeplini îndatoririle legale. Voi fi loial patriei și poporului”.

Selina Wang, CNN: „Anul acesta, noi, mass-media, suntem complet separați de restul liderilor”.

Jurnaliștii occidentali n-au reușit să afle mare lucru nici de la reprezentanții poporului.

De fapt, în sistemul de guvernare din China, funcțiile președintelui sunt în mare parte ceremoniale. Dar adevărata putere a liderului de la Beijing vine din faptul că el este secretar general al Partidului Comunist, precum și președinte al Comisiei Militare Centrale.

Xi Jinping a primit ambele funcții la congresul partidului, anul trecut în octombrie.

Xi Jinping, președintele Chinei: „Mă voi strădui din greu pentru edificarea unei țări socialiste moderne și puternice, prosperă, democratică, civilizată, armonioasă și frumoasă”.

După Mao Zedong, toți liderii Chinei au rămas în funcție maximum două mandate. Când Xi jinping a schimbat această limitare în 2018, și-a deschis singur calea către o putere și dominație în regimul de la Beijing nemaivăzută de la Marele Cârmaci. Cum chinezii au un adevărat cult pentru simboluri, până și cele mai mici detalii scot în evidență măreția lui Xi. La Congres a fost singurul din prezidiu care a avut în față nu una, ci două cești de ceai.

Urmează ca, în zilele următoare, să fie numit și premierul Chinei, dar și mai mulți miniștri importanți. Sunt - cel mai probabil - fideli ai liderului de stat și de partid. Incluisv premierul, Li Qiang, care va fi numărul doi în ierahia de la Beijing.

Xi Jinping și-a consolidat conducerea pe măsură ce China s-a redeschis după politica draconică "Zero Covid" cu restricții și carantine extinse, care a dus la protestele antiguvernamentale.

Dar jurnaliștii acreditați la Congres sunt încă prinși într-o bulă Covid. Li s-a impus să stea peste noapte în hotelul în care sunt în carantină și li s-au făcut teste PCR.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ”murdar și politic” în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”
Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”

Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o altă organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate.

 

Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă
Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă

Iranul a anunțat că va dezvălui în curând documentele secrete israeliene pe care le-a obținut, un ministru de la Teheran spunând că acestea reprezintă o adevărată ”comoară”.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.