„Cimitirul groazei”. Gaza devine rapid un loc de veci pentru copii. Avertisment lansat de secretarul general al ONU | FOTO

oameni gaza
Getty

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, a avertizat că situaţia din Gaza este „mai mult decât o criză umanitară, este o criză a umanităţii".  

António Guterres a avertizat că Gaza „devine rapid un cimitir pentru copii".

„Sute de fete şi băieţi ar fi ucişi sau răniţi în fiecare zi", a declarat Guterres în cadrul unei conferinţe de presă, în ajunul primei luni complete de când Hamas a lansat atacul asupra Israelului, iar armata israeliană a răspuns cu lovituri de retorsiune.

Guterres a făcut din nou apel la o încetare imediată a focului. Comentariile sale au fost criticate de ministrul israelian de externe Eli Cohen, care a scris „Ruşine să vă fie" pe X - fostul Twitter - etichetându-l pe şeful ONU în postare.

„Mai mult de 30 de minori - printre care un bebeluş de 9 luni, precum şi copii mici şi copii care au asistat la uciderea cu sânge rece a părinţilor lor - sunt reţinuţi împotriva voinţei lor în Fâşia Gaza", a spus el, conform BBC, adăugând că Hamas este problema în Gaza, nu acţiunile Israelului pentru a elimina această organizaţie teroristă.

Citește și
benjamin netanyahu
Ce va face Israelul pentru o "perioadă nedeterminată" în Gaza, după război. Netanyahu: "Am văzut ce se întâmplă”

Pe măsură ce luptele intră în cea de-a cincea săptămână, tensiunile nu dau semne de relaxare, ultimele cifre ale Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, sugerând că 10.022 de persoane au fost ucise în enclavă - inclusiv 4.104 copii - de la începutul campaniei israeliene.

Israelul a început să bombardeze Gaza după ce Hamas a ucis peste 1.400 de persoane în Israel şi a răpit alte peste 200 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Rebelii Houthi au intervenit din nou în războiul Israel-Hamas. Teritoriul statului evreu, atacat de drone
Rebelii Houthi au intervenit din nou în războiul Israel-Hamas. Teritoriul statului evreu, atacat de drone

Rebelii Houthi din Yemen, apropiaţi de Iran, au susţinut că au efectuat, luni, un nou atac cu drone împotriva Israelului ca răspuns la războiul pe care îl poartă armata israeliană în Fâşia Gaza, transmite AFP.

Ce va face Israelul pentru o
Ce va face Israelul pentru o "perioadă nedeterminată" în Gaza, după război. Netanyahu: "Am văzut ce se întâmplă”

Israelul va avea "responsabilitatea generală de securitate" în Gaza pentru o "perioadă nedeterminată" după încheierea războiului, a afirmat premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un interviu difuzat luni de ABC News.

Biden și Netanyahu, discuții despre potenţiale pauze tactice în loviturile asupra Gazei
Biden și Netanyahu, discuții despre potenţiale pauze tactice în loviturile asupra Gazei

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, au discutat despre potenţiale pauze tactice în loviturile asupra Gaza din motive umanitare şi posibile eliberări de ostatici în timpul unor convorbiri luni.

Secretarul general al ONU: „Gaza devine un cimitir pentru copii. Sute de fete şi băieţi sunt ucişi sau răniţi în fiecare zi
Secretarul general al ONU: „Gaza devine un cimitir pentru copii. Sute de fete şi băieţi sunt ucişi sau răniţi în fiecare zi"

Protecţia civililor "trebuie să fie primordială" în conflictul dintre Israel şi militanţii palestinieni Hamas, a declarat luni secretarul general al ONU Antonio Guterres, citat de Reuters, avertizând că Fâşia Gaza devine "un cimitir pentru copii".

Ministru israelian: O recurgere la bomba nucleară în Fâșia Gaza este „o opțiune”. Reacția lui Netanyahu
Ministru israelian: O recurgere la bomba nucleară în Fâșia Gaza este „o opțiune”. Reacția lui Netanyahu

Ministrul ultranaţionalist israelian al Moştenirii Amichay Eliyahu a fost sancţionat de către şeful Guvernului, Benjamin Netanyahu, după ce a declarat că o recurgere la bomba nucleară în Fâşia Gaza este ”o opţiune”.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.