Zeci de persoane au fost arestate în cadrul unei "adunări sataniste". Unde s-a întâmplat și ce s-a găsit la fața locului

satanism
Profimedia

Autorităţile iraniene au arestat 35 de persoane în timpul unui raid care a vizat o "adunare a unei reţele de satanişti" în provincia Khuzestan, din sud-vestul Iranului, a informat sâmbătă presa locală.

Raidul a avut loc după ce poliţia a "identificat locul" reuniunii, care prezenta "semne şi simboluri sataniste, alcool şi droguri", potrivit agenţiei de ştiri iraniene Isna.

În total, "31 de bărbaţi şi patru femei prezenţi la faţa locului" au fost reţinuţi şi deferiţi autorităţilor judiciare, a indicat Isna, care l-a citat pe Ruhollah Yaarizadeh, şeful poliţiei din oraşul Dezful, din Khuzestan.

În general, autorităţile iraniene asimilează concertele de muzică rock, în special hard rock, care sunt interzise în Republica Islamică, cu ceremoniile satanice. Consumul de alcool este de asemenea strict interzis în această ţară musulmană.

La jumătatea lunii mai, poliţia a arestat peste 250 de persoane, inclusiv trei europeni, la vest de capitala Teheran, din motive similare.

Citește și
sinucidere satanica grecia
Cuplu găsit mort într-o pensiune, după ce au participat la un ritual satanic de sinucidere

În 2007, poliţia a arestat circa 230 de persoane care au participat la un concert rock ilegal în apropiere de Teheran, acuzându-i că aparţin unui grup de adoratori ai Satanei.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Un fost episcop spaniol se căsătorește cu o scriitoare de cărți despre satanism
Un fost episcop spaniol se căsătorește cu o scriitoare de cărți despre satanism

Fostul episcop al localităţii spaniole Solsona, Xavier Novell, care în luna august a renunţat la preoţie din "motive strict personale", a depus actele pentru a se căsători civil cu iubita sa, autoare a unor cărţi despre satanism.

Cuplu găsit mort într-o pensiune, după ce au participat la un ritual satanic de sinucidere
Cuplu găsit mort într-o pensiune, după ce au participat la un ritual satanic de sinucidere

Un cuplu de turişti a fost găsit mort, după ce a participat la o ceremonie satanistă de sinucidere, care a avut loc la o pensiune din Grecia, în Ajunul Anului Nou.

O asociatie crestina protesteaza fata de concertul trupei Dark Funeral, pentru ca
O asociatie crestina protesteaza fata de concertul trupei Dark Funeral, pentru ca "sunt satanisti": "Ard cruci si beau sange"

Editia de anul acesta a festivalului Bucovina Rock Castle provoaca nemultumirea unor asociatii crestine, din cauza unei trupe de rock, celebra pentru show-urile sale in care sunt prezente elemente de satanism.

"Sunt hotul de suflete. Ghiciti: doarme sau e moarta?" Fotografia unei asistente a socat Elvetia

O asistenta din Elvetia este cercetata de autoritati dupa ce a postat pe Facebook o fotografie in care apare alaturi de o pacienta. Femeia si-a rugat apoi prietenii sa ghiceasca daca batrana e vie.

Subiect de film horror. Ce a patit un baiat care s-a imprietenit pe internet cu doua sataniste
Subiect de film horror. Ce a patit un baiat care s-a imprietenit pe internet cu doua sataniste

Doua femei din Wilwakee au fost arestate dupa ce un tanar de 18 ani a dat buzna in sediul politiei, plin de sange.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.