Zeci de persoane au fost ucise de ploile torenţiale din Republica Dominicană în ultimele 48 de ore

republica dominicana ploi torentiale
AFP

Ploile torenţiale din Republica Dominicană din ultimele 48 de ore au provocat moartea a cel puţin 21 de persoane, dintre care 3 minori, au anunţat duminică autorităţile, potrivit AFP.

Patru dintre persoanele decedate erau cetăţeni americani şi trei erau haitieni, potrivit Centrului de operaţiuni de urgenţă (COE). Aproape toate provinciile ţării (30 din 32) se aflau în continuare în stare de alertă duminică, potrivit autorităţilor.

Nouă dintre cele 21 de decese au avut loc sâmbătă seara, când un zid de mari dimensiuni s-a prăbuşit peste vehicule pe una dintre principalele artere de circulaţie din Santo Domingo.

Alte nouă persoane au murit la Santo Domingo în accidente separate, printre care se numără şi prăbuşirea peretelui unei case.

„Cele mai abundente precipitaţii în vreodată în Republica Dominicană”

Un bărbat a fost dus de ape în provincia San José de Ocoa (sud), în timp ce alte două persoane au murit în circumstanţe similare în provincia La Altagracia (est).

Citește și
politie italia
Alertă de furtuni și ploi emisă pe teritoriul Italiei. Avertizarea emisă de Ministerul român al Afacerilor Externe

Aproximativ 13.000 de persoane au fost evacuate din zonele de risc.

Preşedintele Republicii Dominicane, Luis Abinader, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că este vorba despre "cele mai abundente precipitaţii în vreodată în Republica Dominicană".

El a anunţat că şcolile au fost suspendate până miercuri pentru a "garanta siguranţa copiilor şi a tinerilor", notează News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Autoritățile din Italia, Franța și Belgia sunt în alertă. Furtunile cu ploi abundente au făcut prăpăd
Autoritățile din Italia, Franța și Belgia sunt în alertă. Furtunile cu ploi abundente au făcut prăpăd

Din cauza ploilor abundente din ultima săptămână, o șosea s-a surpat în orașul italian Genova.  

Alertă de furtuni și ploi emisă pe teritoriul Italiei. Avertizarea emisă de Ministerul român al Afacerilor Externe
Alertă de furtuni și ploi emisă pe teritoriul Italiei. Avertizarea emisă de Ministerul român al Afacerilor Externe

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia.

Alertă meteo în Franța. Atenţionare de călătorie emisă de MAE
Alertă meteo în Franța. Atenţionare de călătorie emisă de MAE

MAE informează că, începând de sâmbătă seară până la finalul zilei de duminică, va fi în vigoare un cod portocaliu de vânt, ploi abundente şi inundaţii pentru 11 departamente din Franța şi un cod galben în alte 74.

 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.