Zelenski decretează mobilizarea generală în Ucraina în contextul războiului cu Rusia

Ucraina
Shutterstock

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decretat joi mobilizarea generală a trupelor ucrainene în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva ţării, relatează Agerpres.

Proiectul de lege privind aprobarea decretului preşedintelui Ucrainei „Cu privire la mobilizarea generală'' a fost înaintat spre adoptare Radei Supreme a Ucrainei (Parlamentul), a anunţat legislativul pe contul său oficial de Telegram, relatează EFE.

Anterior, Zelenski a introdus legea marţială în întreaga ţară şi a anunţat, de asemenea, întreruperea relaţiilor diplomatice dintre Ucraina şi Rusia, ca urmare a agresiunii militare împotriva teritoriului ucrainean ordonată de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Zelenski a subliniat, de asemenea, că armata ucraineană este angajată în „lupte grele'' în întreaga ţară, din Donbas până în alte regiuni din est, nord şi sud şi a ordonat armatei sale să provoace „cele mai mari pierderi posibile invadatorului rus''.

Şeful statului ucrainean a dat asigurări că banca de stat şi sistemul financiar ucrainean au resurse suficiente pentru a asigura apărarea statului şi interesele cetăţenilor ucraineni.

Citește și
gaz
Prețul gazului a explodat după ce Rusia a atacat Ucraina. Bursele din toată lumea, în declin
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Războiul din Ucraina. Forţele ruse au pătruns în regiunea Kievului
Războiul din Ucraina. Forţele ruse au pătruns în regiunea Kievului

Forţe ruse au pătruns în regiunea Kievului dinspre Belarus pentru a efectua un atac cu rachete Grad asupra unor ţinte militare, a anunţat joi Serviciul ucrainean de pază a frontierei într-un comunicat.

Prețul gazului a explodat după ce Rusia a atacat Ucraina. Bursele din toată lumea, în declin
Prețul gazului a explodat după ce Rusia a atacat Ucraina. Bursele din toată lumea, în declin

Invazia Ucrainei a dus la la caderea burselor europene, care au început sesiunea de joi pe roșu.

 

Fostul șef al Serviciului Secret Militar românesc: ”Cred că se va opri această ofensivă a rușilor”
Fostul șef al Serviciului Secret Militar românesc: ”Cred că se va opri această ofensivă a rușilor”

Potrivit BBC, bilanțul primelor ore de bombardamente ruse ar fi de 40 de soldați ucraieneni și șapte civili morți.

Expert în spațiul ex-sovietic: ”Ucraina nu are decât varianta să lupte! Trebuie să reziste câteva săptămâni”
Expert în spațiul ex-sovietic: ”Ucraina nu are decât varianta să lupte! Trebuie să reziste câteva săptămâni”

”Ucraina nu are decât varianta să lupte!"- este opinia profesorului Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.