Zelenski: Este necesară crearea unei coaliţii a avioanelor pentru Ucraina, pentru securitatea globală

Zelenski
Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus vineri seară ucrainenilor că îşi continuă eforturile diplomatice pentru a întări apărarea ţării şi a arătat că următoarea etapă şi următorul obiectiv al său va fi să obţină avioane de luptă moderne.

Mesajul pe care îl transmite liderilor internaţionali este că Ucraina poate obţine victoria încă din acest an, dar pentru aceasta este nevoie de arme adecvate.

Volodimir Zelenski s-a declarat încrezător că în cele din urmă va putea convinge aliaţii să furnizeze Ucrainei şi avioane, subliniind că până acum a reuşit să elimine ceea ce altădată păreau tabuuri.

„O coaliţie a tancurilor a fost deja creată pentru Ucraina, tabu-ul privind furnizarea de rachete cu rază lungă de acţiune a fost deja ridicat, au existat deja noi succese în consolidarea artileriei noastre, iar lumea a auzit deja cât de necesară este crearea unei coaliţii a avioanelor pentru Ucraina, pentru securitatea globală. Am vorbit despre acest lucru astăzi cu prim-ministrul (olandez Mark) Rutte, iar în cursul săptămânii - cu alţi lideri. Voi continua aceste negocieri săptămâna viitoare”, a promis liderul de la Kiev.

„Facem totul pentru a ne întări soldaţii, care inspiră lumea cu rezistenţă şi curaj”, a punctat Zelenski. „Astăzi, am avut onoarea de a prezenta poporul nostru, apărătorii noştri, în deschiderea Conferinţei de Securitate de la München. Este una dintre cele mai importante întâlniri internaţionale, iar conferinţa din acest an reprezintă puterile semnificative ale lumii moderne. Mulţumită vouă, bărbaţi şi femei ucraineni, care ne apăraţi statul, nu există Rusia la München”, a subliniat preşedintele ucrainean, referindu-se la faptul că pentru prima dată, Rusia nu a fost invitată la acest forum de tradiţie la care se discută despre securitatea mondială.

Citește și
evacuare ucraina
Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî. Kievul se teme de o ofensivă rusă

El le-a spus ucrainenilor că mesajul-cheie transmis de Kiev la Conferinţa de Securitate de la Munchen a fost că trebuie făcut totul pentru „a asigura prăbuşirea agresiunii ruseşti” încă din acest an. „Acest lucru este posibil. Este necesar. Dar este posibil, dacă Ucraina obţine armele necesare pentru acest lucru”, a arătat Zelenski.

„Prin urmare, maratonul nostru diplomatic continuă fără pauză - de la vizita mea la Washington din decembrie”, a spus preşedintele ucrainean.

Registru de daune deschis la Haga

El a insistat în discursul său de prezentare a bilanţului zilei asupra întâlnirii pe care a avut-o cu premierul olandez Mark Rutte, care vineri a fost la Kiev. Este „un lider care ne ajută foarte mult să protejăm libertatea, liderul statului care ne ajută foarte mult să protejăm Ucraina şi întreaga Europă. Olanda se numără printre principalii parteneri ai Ucrainei. Aceasta se manifestă prin apărare, sprijin politic şi juridic. Astăzi, am avut, ca întotdeauna, negocieri semnificative cu Mark”, le-a spus Zelenski ucrainenilor.

„Vor exista mai multe arme pentru soldaţii noştri, mai multă presiune asupra statului terorist şi mai multe oportunităţi de a restabili justiţia”, i-a asigurat Zelenski pe ucraineni.
Preşedintele a anunţat că la Haga va fi deschis un „registru de daune”, un pas important pentru a obţine în viitor despăgubiri de la Rusia.

„Împreună cu Ţările de Jos, lucrăm pentru a pedepsi Rusia pentru această agresiune şi pentru a compensa daunele cauzate de război. Există deja o soluţie concretă - plasarea unui registru de daune la Haga. Acesta este primul element important al viitorului mecanism de despăgubire. Sunt sigur că vom ajunge şi la alte soluţii necesare. Rusia va fi trasă la răspundere în totalitate pentru tot ceea ce a făcut împotriva Ucrainei şi a ucrainenilor”, a spus Zelenski.

Preşedintele a vorbit şi despre rezoluţia „importantă” pe care Ucraina se pregăteşte să o prezinte săptămâna viitoare la Adunarea Generală a ONU. El a precizat că le-a prezentat vineri această rezoluţie unor lideri din Caraibe, parte a lumii mai reticentă în a susţine Ucraina. Liderul de la Kiev a trasat însă deja, în urmă cu câteva zile, o sarcină diplomaţiei sale: să obţină sprijin pentru Kiev şi în Asia, Africa şi America Latină, regiuni care au ezitat în a sprijini efortul de război al Kievului şi unde Rusia încearcă să-şi extindă influenţa.

„Ucraina îşi bazează întotdeauna politica externă pe respectul faţă de toţi participanţii la relaţiile internaţionale. Toate naţiunile sunt egale şi merită o viaţă independentă, precum şi o cooperare paşnică cu alte naţiuni. Acest principiu al nostru întâlneşte înţelegere în toate părţile lumii. Şi mulţumesc fiecărui stat şi fiecărei naţiuni care sprijină eforturile Ucrainei de stabilizare a relaţiilor internaţionale”, a punctat Zelenski.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî. Kievul se teme de o ofensivă rusă
Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî. Kievul se teme de o ofensivă rusă

Autorităţile din Sumî, regiune din nord-estul Ucrainei frontalieră cu Rusia, au anunţat sâmbătă evacuarea obligatorie a unsprezece sate din cauza "bombardamentelor", Kievul temându-se de o ofensivă rusă în zonă, relatează AFP.

Jumătate dintre bulgari nu își doresc să intre în zona euro. ”Celor săraci le este frică că vor deveni şi mai săraci”
Jumătate dintre bulgari nu își doresc să intre în zona euro. ”Celor săraci le este frică că vor deveni şi mai săraci”

Furia creşte - prin manifestaţii, apeluri la un referendum şi dezinformare - în Bulgaria, unde perspectiva unei aderări la zona euro la 1 ianuarie 2026 nu se bucură de unanimitate, relatează AFP.

Țările pe care Trump vrea să le taxeze pentru importurile de oțel și aluminiu
Țările pe care Trump vrea să le taxeze pentru importurile de oțel și aluminiu

Preşedintele american Donald Trump a declarat că plănuieşte să crească taxele vamale pe importurile de oţel de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra marilor producători de oţel şi amplificând războiul său comercial, relatează Reuters.

Recomandări
Nicușor Dan a ajuns la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va merge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan a ajuns la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va merge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.