„Influencerul lui Dumnezeu”, un adolescent care a murit la doar 15 ani, va deveni primul sfânt milenial. Când va fi canonizat

Carlo Acutis
Profimedia

Un adolescent italian născut la Londra, care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de 15 ani, va fi canonizat de Biserica Romano-Catolică anul viitor.

Carlo Acutis, supranumit „influencer-ul lui Dumnezeu”, va fi numit sfânt în cadrul unei ceremonii oficiale care va avea loc în aprilie, în timpul Jubileului pentru Adolescenți al Bisericii Romano-Catolice.

Papa Francisc a anunțat, miercuri, la Vatican, că Acutis va fi canonizat la data de 27 aprilie, informează Daily Mail.

Carlo Acutis, care s-a născut la Londra, dar a crescut la Milano, a devenit cunoscut pentru că şi-a folosit abilităţile în domeniul IT pentru a răspândi informaţii despre credinţa catolică.

De asmenea, în timpul scurtei sale vieţi, el a creat un site web care prezenta rapoarte despre miracolele care au avut loc în diferite părţi ale lumii.

Citește și
Carlo Acutis
Un adolescent italian, supranumit ''influencerul lui Dumnezeu'', va fi beatificat

Astfel, el şi-a câştigat porecla de „Influencerul lui Dumnezeu”.

Acutis, care s-a născut din mamă italiancă și tată jumătate italian și jumătate englez, va fi primul sfânt al Bisericii Romano-Catolice din generaţia milenialilor.

Papa Francisc a mai anunţat că anul viitor îl va canoniza şi pe Pier Giorgio Frassati, un tânăr italian cunoscut pentru că îi ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Acesta a murit de poliomielita în anul 1920.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Cele două „minuni” făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două „minuni” făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Un adolescent italian, supranumit ''influencerul lui Dumnezeu'', va fi beatificat
Un adolescent italian, supranumit ''influencerul lui Dumnezeu'', va fi beatificat

Carlo Acutis, un adolescent italian supranumit ''influencerul lui Dumnezeu'' urmează să fie beatificat, sâmbătă, de Biserica Catolică, relatează joi agenţia DPA.

Un italian decedat la 15 ani ar putea deveni primul sfânt al noului mileniu care a folosit internetul
Un italian decedat la 15 ani ar putea deveni primul sfânt al noului mileniu care a folosit internetul

Carlo Acutis, un tânăr școlar italian care a ajutat la răspândirea învățăturii romano-catolice online înainte de a muri de leucemie în 2006, va fi beatificat în luna octombrie, scrie Los Angeles Times.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.