„Noi indicii de crime de război" comise de Israel în Fâşia Gaza, după ce 46 de civili au fost uciși

Fâșia Gaza
Getty

Organizaţia Amnesty International a dat asigurări luni că a descoperit noi indicii de crime de război comise de Israel în urma uciderii a 46 de civili în Fâşia Gaza.

 

Organizaţia Amnesty International a cerut Curţii Penale Internaţionale (I) să accelereze investigaţia asupra crimelor de război deschisă în anul 2021 împotriva Israelului, relatează agenţia EFE.

„Ca parte a investigaţiei sale în desfăşurare asupra încălcării legilor războiului, Amnesty International a documentat două cazuri ilustrative în care atacurile israeliene au cauzat moartea a 46 de civili, dintre care 20 erau băieţi şi fete", menţionează într-un comunicat ONG-ul de apărare a drepturilor omului.

Potrivit acestuia, este vorba despre două atacuri comise pe 19 şi 20 octombrie care "au lovit clădirea unei biserici unde s-au refugiat sute de civili strămutaţi în oraşul Gaza şi o clădire în tabăra de refugiaţi de la al-Nuseirat".

Conform organizaţiei de apărare a drepturilor omului, "investigaţia sa aprofundată a acestor fapte" a relevat că aceste acţiuni israeliene au fost "atacuri nediscriminatorii sau atacuri directe contra civililor ori bunurilor cu caracter civil, care trebuie investigate drept crime de război".

Citește și
atac cu drone
Primele imagini din satelit cu bombardierele rusești distruse de dronele ucrainene

Prin urmare, Amnesty International cere Curţii Penale Internaţionale (I) să ia "imediat" măsuri concrete "pentru a accelera investigaţia asupra crimelor de război şi altor crime prevăzute de dreptul internaţional deschisă în 2021".

ONG-ul estimează că, de la începutul represaliilor militare israeliene ce au urmat atacului Hamas care a ucis pe 7 octombrie peste 1.200 de persoane în sudul Israelului, au fost ucise în enclava palestiniană peste 11.000 de persoane (peste 13.000 conform guvernului condus de Hamas, plus alte circa 6.000 aflate sub dărâmături ori ale căror cadavre nu au fost ridicate de pe străzi), dintre care peste 4.600 sunt copii.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Primele imagini din satelit cu bombardierele rusești distruse de dronele ucrainene
Primele imagini din satelit cu bombardierele rusești distruse de dronele ucrainene

Pe rețelele de socializare au apărut luni primele imagini din satelit care arată consecințele atacului major cu drone ucrainene asupra bazei aeriene ruse Belaia din regiunea Irkuţk.

Cinci morți și mai mulți răniți în urma atacurilor aeriene rusești de la Zaporojie și Sumî, înainte de negocierile de pace
Cinci morți și mai mulți răniți în urma atacurilor aeriene rusești de la Zaporojie și Sumî, înainte de negocierile de pace

Bombardamentele şi atacurile aeriene ruseşti au ucis cinci persoane în afara oraşului Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, în timp ce un atac cu drone asupra regiunii nord-estice Sumî a rănit cel puţin şase persoane, inclusiv doi copii.

Prima reacție de la Bruxelles după ce euroscepticul Nawrocki a câștigat alegerile în Polonia. Mesajul Ursulei von der Leyen
Prima reacție de la Bruxelles după ce euroscepticul Nawrocki a câștigat alegerile în Polonia. Mesajul Ursulei von der Leyen

Ursula von der Leyen l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidențiale din Polonia și și-a exprimat speranța că UE va continua „cooperarea foarte bună” cu Varșovia.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Vilnius. Liderul Ucrainei l-a invitat la Kiev pe președintele României
Nicușor Dan, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Vilnius. Liderul Ucrainei l-a invitat la Kiev pe președintele României

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.