„Nu este o revoluţie.” Municipalitatea din Veneţia introduce noi tarife pentru a combate turismul excesiv

Venetia
Shutterstock

Municipalitatea din Veneţia a început marţi să pună în vânzare bilete de intrare de cinci euro, o taxă aplicată primăvara şi vara turiştilor care vin doar pentru o zi în Palatul Dogilor, victimă a turismului în masă, relatează AFP.

Timp de 29 de zile în total pe o perioadă cuprinsă între 25 aprilie şi 14 iulie, sezonul turistic de vârf, turiştii de o zi vor trebui să achiziţioneze acest bilet pentru a intra în oraşul vechi între orele 08:30 şi 16:00, ora locală.

Site-ul de cumpărare a biletelor a fost deschis marţi pe adresa https://cda.ve.it/en/, în engleză şi italiană.

Cu toate acestea, sunt prevăzute numeroase scutiri, în special pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, studenţi sau membri ai forţelor de ordine.

În cadrul acestui program aprobat anul trecut nu este prevăzută nicio limită a numărului de vizitatori.

Citește și
apa venetia
Ce au folosit activiștii de mediu pentru a colora în verde fluorescent apa din Veneția

Acest proiect, anunţat în septembrie, are ca obiectiv principal descurajarea vizitatorilor de o zi care contribuie la aglomerarea oraşului, renumit în întreaga lume pentru operele de artă, podurile şi canalele sale şi care face parte din 1987 din patrimoniul mondial al UNESCO.

"Veneţia este primul oraş din lume care aplică acest sistem, care va putea servi drept exemplu pentru alte oraşe fragile (...) care trebuie protejate", a declarat primarul Luigi Brugnaro, în noiembrie, când municipalitatea a făcut publice datele de aplicare a acestei taxe.

"Nu este o revoluţie, ci primul pas al unui sistem care reglementează accesul vizitatorilor în ziua respectivă", a explicat Brugnaro, precizând că obiectivul este "calitatea vieţii în oraş".

La mijlocul lunii septembrie, oraşul Veneţia nu a fost inclus pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în pericol.

Cu toate acestea, experţii UNESCO au recomandat la sfârşitul lunii iulie clasificarea "în pericol" a Veneţiei, o bijuterie ameninţată de prea mult turism şi încălzirea globală, din cauza măsurilor "insuficiente" luate în Italia pentru a lupta împotriva deteriorării acestui sit.

Aproximativ 3,2 milioane de turişti au petrecut noaptea în centrul istoric al Veneţiei în 2022, potrivit datelor oficiale, o cifră care nu include miile de vizitatori care merg acolo doar pentru o zi.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Unul dintre cele mai vizitate orașe europene va interzice grupurile mari de turiști. Măsura intră în vigoare din vară
Unul dintre cele mai vizitate orașe europene va interzice grupurile mari de turiști. Măsura intră în vigoare din vară

Veneţia va interzice megafoanele şi grupurile de turişti cu mai mult de 25 de persoane, în încercarea de a atenua impactul turismului de masă asupra oraşului italian, informează BBC.

Ce au folosit activiștii de mediu pentru a colora în verde fluorescent apa din Veneția
Ce au folosit activiștii de mediu pentru a colora în verde fluorescent apa din Veneția

Activiștii pentru mediu au organizat un protest „colorat” la Veneția. Au pus pigmenți în apele unor canale din orașul lagună, care au devenit, în scurt timp, de un verde fluorescent.  

Veneția verde: Un protest neobișnuit organizat de activiștii italieni, adresat inacțiunii climatice la COP28
Veneția verde: Un protest neobișnuit organizat de activiștii italieni, adresat inacțiunii climatice la COP28

Activişti de mediu italieni au folosit un colorant pentru a înverzi apa din Marele Canal din Veneţia, sâmbătă, în semn de protest faţă de ceea ce ei consideră a fi o lipsă de progres la summitul COP28 privind clima, din Dubai, relatează Reuters.

Recomandări
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri
Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri

Ancheta legată de moartea în condiții suspecte a mai multor pacienți din secția de terapie intensivă a Spitalului Pantelimon din Capitală se extinde.

Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ
Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ

În curțile câtorva școli din România se întâmplă o mică revoluție tăcută. Nu are loc în bănci, ci afară, în aer liber, unde copiii învață cum să îngrijească roadele pământului, dar și cum să aibă încredere în ei, în ceilalți și în propriul viitor.