Mark Stam a povestit cum a fost diagnosticat fals-pozitiv cu COVID, la „Interviurile lui Vitalie”

×
Codul embed a fost copiat

Artistul basarabean Mark Stam a povestit la „Interviurile lui Vitalie” prin ce a trecut când a fost diagnosticat pozitiv la testul de coronavirus.

Mark Stam, pe numele său real Marius Stamatin, a ajuns să cunoască succesul la vârsta de 23 de ani. Interpret și compozitor, a depășit granițele Republicii Moldova și s-a stabilit la București, devenind cunoscut și la noi în urma colaborării cu solista Alina Eremia. La emsiunea „Interviurile lui Vitalie” de la PROTV, artistul a povestit cum a ajuns să fie diagnosticat fals pozitiv la COVID-19, în România.

Mark Stam a trecut prin acest episod neplăcut în vara acestui an, după ce s-a întors de la Chișinău.

„În prima săptămână când am revenit la București, de la Chișinău, am fost obligat să fac un test la COVID și spre uimirea mea, rezultatul a ieșit pozitiv, ceea ce m-a pus puțin pe gânduri. Mă simțeam super perfect, era totul ok, doctorul îmi spunea că sunt asimptomatic și totuși parcă nu-mi venea să cred că așa și este, și am rugat să facă un al doilea test. Într-un final am făcut trei teste, ca să știm sigur care este adevărul, și până la urmă a fost negativ. Două au fost negative, probabil a fost o eroare, nu știu, primul pozitiv, după patru zile unul negativ” a povestit artistul.

Mark Stam a crezut permanent că nu are cum să se infecteze, pentru că a avut grijă la normele sanitare.

Citește și
Florin Talpeş
Interviu cu Florin Talpeș, unul dintre cei mai bogați români. Cât valorează acum Bitdefender

„Eram puțin șocat, mi-am plănuit săptămâna aia, voiam foarte mult să intru în studio și faptul că am primit pozitiv la COVID mi-a pus niște bețe în roate. Am două măști în geantă, în cazul că una o pierd, o scap pe jos, am alta de rezervă în geantă. Igienă, iau suplimente de vitamine, încerc cumva să mă țin în formă” a spus el.

Vitalie Cojocari: „Ce a însemnat pentru tine săptămâna aceea, în ce măsură ți-a dat peste cap concertele, planurile?”

Mark Stam: „Cumva ce s-a întâmplat primăvara, am înțeles, am acceptat, am crezut că spre mijlocul verii, undeva, toată pandemia asta o să dispară și cumva o să revenim la mersul normal. Nu m-am gândit că o să se întindă pe o perioadă atât de lungă, că altfel aveam să gândesc perioada asta puțin diferit

Trebuia să avem (concerte, n.r) chiar și la sfârșitul lunii august, din iunie discutasem despre acel concert, dar stăteam la dubii pentru că nu știam dacă o să se scoată starea de urgență din Republica Moldova sau nu, pentru că urma să fie în Chișinău”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Interviu cu omul de afaceri Dragoş Petrescu. Cât de afectată este industria HoReCa de pandemie
Interviu cu omul de afaceri Dragoş Petrescu. Cât de afectată este industria HoReCa de pandemie

Dragoş Petrescu, fondatorul City Grill, unul dintre cei mai puternici jucători din piață a fost invitatul lui Vitalie Cojocari în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzată exclusiv pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Interviu cu Florin Talpeș, unul dintre cei mai bogați români. Cât valorează acum Bitdefender
Interviu cu Florin Talpeș, unul dintre cei mai bogați români. Cât valorează acum Bitdefender

Florin Talpeș, milionarul român care stă la bloc și merge cu metroul la birou, a fost invitat lui Vitalie Cojocari în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzată exclusiv pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.