Sucevenii strâng bani și cumpără echipamente pentru Spitalul Județean. „Miracolul s-a întâmplat la începutul crizei”

×
Codul embed a fost copiat

30 de morți, 644 infectați, aproape 200 de medici în carantină sau în izolare. Așa arată situația în cifre, la Suceava, primul oraș în carantină din țară.

Iar cea mai importantă bătălie se poartă la Spitalul Județean, unde doar o treime din personalul medical mai este la datorie.

Apar însă și veștile bune și, odată cu ele, speranța. Câțiva medici care au stat în izolare au revenit la muncă, iar oamenii din oraș strâng bani și cumpără echipamentele atât de necesare. Totuși, spitalul are mare nevoie de personal calificat, pentru numărul tot mai mare de pacienți.

Un oraș pustiu, cu străzi goale. Așa arată Suceava în carantină. În Spitalul Județean, în acest moment, sunt 579 de pacienți, dintre care 523 sunt infectați cu Covid-19. În tot județul erau aseară 644 de oameni infectați, dintre care aproape 200 sunt medici și personal medical. Peste 1.300 de teste așteaptă să fie analizate. Asta înseamnă că numărul celor infectați e mult mai mare. Până acum, testele făcute în Suceava au fost analizate în Iași, iar rezultatele au venit greu, de multe ori după moartea pacientului. Abia noaptea trecută a fost instalat în spital un echipament PCR, care poate analiza în jur de 200 de teste pe zi.

Aldexandru Muldovan, prefectul județului Suceava: „Ieri au fost făcute primele teste. Este o prima veste bună. Putem vorbi despre ceresterea capacității de testare. E un prim pas, mărunt, dar e un prim pas pe care îl facem astăzi la Suceava”.

Citește și
sectii nefrologie
Cum a reușit o tânără, dependentă de dializă, să scape de focarul de infecție de la Suceava

Prefectul județului susține că vor veni în curând și alte echipamente pentru testarea pacienților. Unitatea de primiri urgențe funcționează cu medici veniți din Iași. Vestea bună este că astăzi s-au întors la lucru câțiva medici care până acum au stat în izolare.

Alina Cigoli este medic și a fost trimisă din Iași în Suceava. Miercuri este ziua ei și o serbează departe de casă și de familie.

Alina Cigoli, medic: „A fost o săptămâna foarte grea. Nici nu știam ce zi este, practic. Mă uităm pe telefon ca să știu în ce zi sunt. Întâmplarea face că primul pacient pe care l-am consultat să fie chiar un frate de-al bunicului meu, care, din păcate, a pierdut lupta cu această boală a doua zi după consult”.

Miercuri au fost în spital 62 de medici. O treime din necesarul zilnic. Restul sunt în carantină sau în izolare.

Sub protecția anonimatului, doi medici au vorbit despre ce se întâmplă în spital.

„Menționăm că vorbim din partea a peste 30 de medici din spitalul din Suceava. Noi vrem să atragem atenția asupra nevoii de a veni și echipă și personal urgent. Situația este critică. Critic e puțin spus. Spitalul din Suceava se afundă în momentul ăsta într-o comă. Comă care trebuie rapid repusă pe picioare, pentru a putea asigura activitatea necesară”

Medicii susțin că nu există în continuare proceduri, nu există circuite clare și echipamente de protecție suficiente, în special măști de protecție. Datele oficiale arată că până acum cel puțin 30 de oameni au fost răpuși de Covid-19 în Suceava.

În ajutorul medicilor se mobilizează societatea civilă din Suceava. Peste o sută de firme și ONG-uri au strâns bani și cumpără echipamente pentru spital.

Liviu Trifina, purtător de cuvânt, „Uniți pentru Suceava”: „Am fost un grup de Whatsapp și care a finalizat cu această mare reușită pentru societatea civilă din zonă și din țară, care se cheamă „Uniți pentru Suceava”. Toate entitățile de aici au avut ceva de făcut, fie au livrat transporturi pro bono în folosul spitalului, fie au asigurat masa apersonalului, deci miracolul s-a întâmplat la începutul crizei”.

Până acum s-au adunat 650.000 de euro. Acum sunt căutate aparate de ventilație mecanică în întreaga lume.

Liviu Trifina: „Probabil că va fi la fel în toată țara. Bine ar fi să fim pregătiți și să fim uniți. Dacă ne bazăm numai pe stat să cerem și fără să facem fiecare ca individ, lucrurile se vor repeta și în țară”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Decizie fără precedent. Iohannis a retras decorația Spitalului de Urgență Suceava
Decizie fără precedent. Iohannis a retras decorația Spitalului de Urgență Suceava

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 1 aprilie, decretul privind retragerea decorației conferite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Cum a reușit o tânără, dependentă de dializă, să scape de focarul de infecție de la Suceava
Cum a reușit o tânără, dependentă de dializă, să scape de focarul de infecție de la Suceava

Mai multe secții de nefrologie din țară s-au închis, după ce pacienți care făceau dializă aici sau chiar medici au fost diagnosticați cu infecția COVID-19.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.