De la 12 septembrie la 31 august. Curtea Constitutionala schimba termenul pentru analiza listelor

Curtea Constitutionala

Judecatorii Curtii Constitutionale (CC) se intrunesc in 31 august, pentru a analiza actele pe care le-au solicitat Guvernului, a declarat presedintele CC Augustin Zegrean pentru stirileprotv-ro.cuevanamovies.net.

In urma cu o zi, Curtea Constitutionala a anuntat oficial ca a amanat pana in 12 septembrie decizia privind referendumul, mentionand ca a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente si ca a cerut Guvernului ca pana la 31 august sa sa transmita listele in baza carora s-a organizat referendumul.

Judecatorii constitutionali au stabilit, vineri, ca, daca tot s-a dat termen in 31 august pentru ca Guvernul sa raspunda solicitarii lor, tot atunci sa se intruneasca pentru a analiza documentele ce le vor parveni, au explicat sursele citate.

"Tinand seama de faptul ca termenul acordat Guvernului, pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate in baza carora s-a desfasurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012, in vederea asigurarii solutionarii, cu celeritate, a cauzei cu care a fost investita Curtea Constitutionala, in temeiul art.3, art.14 si art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, precum si al art.153 din Codul de procedura civila, Plenul Curtii Constitutionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat in cauza, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012", a precizat CC.

De altfel, Curtea Constitutionala a solicitat Guvernului Romaniei ca pana la 31 august 2012 sa transmita listele electorale actualizate in baza carora s-a desfasurat refendumul din 29 iulie 2012.

Citește și
Ioan Rus
MAI a trimis CC o adresa cu cifra alegatorilor si o alta unde NU isi asuma veridicitatea

"Avand in vedere datele contradictorii care au fost transmise Curtii Constitutionale in legatura cu numarul persoanelor aflat pe listele electorale permanente de catre autoritatile publice, Curtea Constitutionala a solicitat Guvernului Romaniei ca pana la 31 august 2012 sa transmita listele electorale actualizate in baza carora s-a desfasurat refendumul din 29 iulie 2012", se mai arata in comunicat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Traian Basescu: Nu ma ingrijoreaza nici macar acest truc care ne descalifica in ochii Occidentului
Traian Basescu: Nu ma ingrijoreaza nici macar acest truc care ne descalifica in ochii Occidentului

Presedintele suspendat, Traian Basescu, a declarat, vineri, ca nu il ingrijoreaza decizia luata de judecatorii Curtii Constitutionale.

MAI a trimis CC o adresa cu cifra alegatorilor si o alta unde NU isi asuma veridicitatea
MAI a trimis CC o adresa cu cifra alegatorilor si o alta unde NU isi asuma veridicitatea

MAI a transmis CC doua adrese, in prima confirmand cifra de 18.292.514 persoane cu drept de vot, iar in cea de a doua itand ca nu isi poate asuma veridicitatea acesteia, iar competenta de verificare a listelor revine AEP.

Basescu e lasat sa astepte. Antonescu ramane interimar pana pe 12 septembrie. MOTIVAREA CURTII
Basescu e lasat sa astepte. Antonescu ramane interimar pana pe 12 septembrie. MOTIVAREA CURTII

Dupa 13 ore de discutii in decursul a doua zile, Curtea Constitutionala a anuntat ca va amana decizia de validare a referendumului pana pe 12 septembrie. VEZI LA SFARSITUL ARTICOLULUI MOTIVAREA CURTII CONSTITUTIONALE

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii. Pompierii intervin în mai multe zone
Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii. Pompierii intervin în mai multe zone

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.