Adrian Țuțuianu rupe tăcerea, după demisia de la Apărare

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, participă la festivitatea de absolvire a promoţiei 120 'Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz - 100' a facultăţilor de comandă şi stat major şi de securitate şi apărare şi a seriei a XXVIII-a
Inquam Photos / George Calin

Adrian Țuțuianu a explicat, într-un interviu acordat unui post de televiziune, că a demisionat de la conducerea Ministerului Apărării din cauza reproșurilor care i-au fost făcute, pe care le-a calificat drept „insuficient fundamentate”.

„Am plecat pentru că mi s-a făcut un reproş pe care, în sinea mea, îl consider insuficient fundamentat, dar nu am ţinut să mă leg nici de scaun, nici de funcţie. În momentul când premierul Tudose mi-a spus că am greşit şi că am adus un prejudiciu de imagine grav, a spus dânsul, şi că preşedintele partidului îmi cere să plec, am cerut o coală de hârtie, mi-am scris demisia, vă repet sunt un om cu multă demnitate şi nu accept ca cineva să mă calce în picioare”, a declarat Adrian Ţuţuianu, pentru Digi24.

Totodată, el a afirmat că s-a simțit „neîndreptățit” de situație.

 „Am avut o discuţie telefonică a doua zi (n.r - cu șeful PSD, Liviu Dragnea), m-a invitat să ne lămurim pe câteva lucruri, i-am spus că nu doresc să port o discuţie cu nimeni la momentul acesta”, a mai spus Adrian Ţuţuianu, subliniind că a transmis comunicatul referitor la plata salariilor militare din cauză că exista „o anumită fierbere în sistem”, o „anumită presiune internă”.

Fostul șef de la Apărare a fost întrebat și dacă și-ar fi dorit să fie tratat în partid asemenea miniștrilor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, vizate de o anchetă DNA în dosarul „Belina”. În acest context, Țuțuianu a răspuns: „Aş fi vrut să beneficiez de o discuţie mai consistentă pe subiect. Dacă toată lumea era lămurită, vă puteam lămuri şi pe dvs., presa. Nimeni nu s-a născut ministru şi nimeni nu stă pe viaţă".

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis a semnat decretul privind revocarea lui Ţuţuianu, Ciolacu interimar la MApN

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Dragnea, despre demisia lui Ţuţuianu: Sunt foarte supărat şi trist
Dragnea, despre demisia lui Ţuţuianu: Sunt foarte supărat şi trist

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat "supărat şi trist" după demisia lui Adrian Ţuţuianu din fruntea MApN, pentru că Executivul a pierdut un ministru "foarte bun".

Iohannis a semnat decretul privind revocarea lui Ţuţuianu, Ciolacu interimar la MApN
Iohannis a semnat decretul privind revocarea lui Ţuţuianu, Ciolacu interimar la MApN

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de revocare din funcţie a ministrului Apărării, Adrian Ţuţuianu, precum şi cel prin care vicepremierul Marcel Ciolacu preia interimar portofoliul.

Ministrul Apararii anunta
Ministrul Apararii anunta "corectii" la pensiile militare. Cine sunt romanii care iau 35.000 de lei pe luna

Ministrul Apararii, Adrian Tutuianu, a declarat duminica ca algoritmul de calcul al pensiilor militare nu se va schimba.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki
Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki

Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, marţi, pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Polonia, el afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze, pentru a întări şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.