Ana Birchall, atac la Lia Savonea după decizia CCR: Ar trebui să demisioneze

Ana Birchall
Pro TV

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall spune că sesizarea la CCR a fostului preşedinte al CSM Lia Savonea a fost "în mod evident şicanatorie şi abuzivă".

Reacţia sa vine după ce Curtea Constituţională a decis că nu a existat conflict juridic între cele două.

"CCR mi-a dat dreptate astăzi, constatând ceea ce am susţinut mereu şi anume că nu a existat niciun conflict de natură constituţională între mine, pe vremea când am deţinut portofoliul de ministru al Justiţiei, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Motivele invocate în cererea formulată la CCR de fostul preşedinte al CSM Lia Savonea nu au fost susţinute de elemente de fapt şi de drept, cererea fiind în mod evident şicanatorie şi abuzivă. De altfel, prin această plângere la CCR Lia Savonea a încercat transformarea unor animozităţi personale faţă de mine în argumente prin care să îşi susţină această plângere formulată abuziv", a scris Ana Birchall, miercuri, pe Facebook, potrivit Agerpres.

În opinia sa, după decizia CCR, Lia Savonea ar trebui să demisioneze din Consiliul Superior al Magistraturii.

"Aşa-zisul conflict inventat de doamna Savonea a fost cauzat de faptul că nu i-am tolerat derapajele. Pentru că m-am opus propunerilor şi deciziilor pe care le-am considerat şi le consider toxice pentru sistemul judiciar şi bunul mers al Justiţiei, doamna Savonea a transformat frustrările personale la rang de conflict imaginat, hărţuind practic ministrul Justiţiei. În lumina deciziei CCR de azi, Lia Savonea ar trebui să demisioneze din CSM în regim de urgenţă. Sper că o va face, pentru a da astfel şi un semn de revenire pe un făgaş normal, credibil, al CSM care trebuie să reprezinte, aşa cum se statuează şi în Constituţie, un garant al independenţei Justiţiei", afirmă fostul ministru.

Citește și
Cozmin Gușă
Birchall şi Guşă, dați afară din PSD. Dăncilă: L-au votat pe Orban

Potrivit Anei Birchall, "conflictul" a fost generat de "disperarea acesteia" pentru că nu ar fi reuşit "să îşi facă jocurile în CSM".

"Decizia CCR de azi demonstrează încă o dată că, în realitate, aşa-zisul conflict a fost doar în imaginaţia doamnei Savonea, fiind generat în principal de disperarea acesteia pentru că nu a reuşit să îşi facă jocurile în CSM - jocuri demne mai degrabă de un politician decât de un magistrat. Sper că va avea decenţa să demisioneze!", conchide aceasta.

Curtea Constituţională a României a stabilit miercuri că nu a existat conflict juridic de natură constituţională între Lia Savonea, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, şi Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Birchall, după ce a fost dată afară din PSD: Am aflat din presă de excludere
Birchall, după ce a fost dată afară din PSD: Am aflat din presă de excludere

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a declarat că a aflat din presă de excluderea sa din PSD.

Birchall şi Guşă, dați afară din PSD. Dăncilă: L-au votat pe Orban
Birchall şi Guşă, dați afară din PSD. Dăncilă: L-au votat pe Orban

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi seară, că fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall şi Cozmin Guşă au fost excluşi din PSD.

Birchall părăsește Ministerul Justiției „cu fruntea sus”. Mesaj la final de mandat
Birchall părăsește Ministerul Justiției „cu fruntea sus”. Mesaj la final de mandat

Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, a declarat la final de mandat că, deşi Ministerul Justiției a fost de multe ori „sub asediu" și a avut parte de „multe presiuni”, a încercat de fiecare dată să asigure domnia legii.

Şapte membri CSM cer revocarea Liei Savonea.
Şapte membri CSM cer revocarea Liei Savonea. "Consecinţe extrem de grave"

Lia Savonea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, este contestată acum şi de membrii CSM, după ce a intrat în conflict cu ministrul Ana Birchall.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.