Antonescu: Daca PC e nemultumit, sa plece, USL nu se joaca de-a mofturile cu conservatorii

Daniel Constantin si Crin Antonescu

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, ca Partidul Conservator poate sa plece din USL daca este nemultumit de colaborarea cu PNL in cadrul Aliantei de Centru Dreapta (ACD).

"Daca Partidul Conservator este nemultumit, poate sa plece. Constructia USL nu sta in Partidul Conservator, iar daca unii prin PC isi imagineaza ca cineva din PNL sau eu, ca presedinte al acestuia, avem vreun soi de timiditate in a spune clar lucrul acesta, se inseala amarnic", a avertizat liderul PNL, dupa sedinta Biroul Permanent National al PNL.

El a aratat ca USL "nu a fost construita pentru a se juca de-a mofturile cu conservatorii".

"Daca dansii au luat hotararea de a denunta (protocolul - n.r.), dar as vrea sa o vad oficial, atunci drum bun, cale batuta, succes in viata. Noi am construit USL nu ca sa ne jucam de-a mofturile cu conservatorii sau cu oricine altcineva. USL este o constructie foarte serioasa in care doua partide mari - PSD, PNL - negociaza, se intorc, isi fac concesii unul altuia. Nimeni nu a castigat decat PC si nimeni nu e mai putin indreptatit decat PC sa transmita un soi de amenintari pe care nu le ia nimeni in serios", a mai spus co-presedintele USL.

Intrebat daca PC a comunicat PNL motivele de nemultumire, el a raspuns ca nu a avut nicio comunicare.

Citește și
Daniel Constantin
Constantin: Am scris conducerii PNL in 28 martie privind functionarea ACD, nu am primit un raspuns

"N-am nicio comunicare oficiala de la PC si chiar acest lucru in sine este inacceptabil", a afirmat Crin Antonescu.

El a adaugat ca, atunci cand s-a constituit USL, Partidului Conservator a obtinut "niste lucruri si toata lumea le-a respectat".

"Noi atunci cand am constituit USL si ACD am garantat asociatiilor conservatori niste lucruri. Toata lumea, si noi, si PSD le-am respectat. Partidul Conservator a vrut grupuri parlamentare, PC are grupruri parlamentare, PC a vrut sa aiba reprezentare la nivelul istratiei publice locale, este reprezentat, are un presedinte de Consiliu Judetean, mai multi vicepresedinti, numerosi consilieri, foarte numerosi. PC a dorit sa fie parte la guvernare si are doua portofolii, dintre care unul major", a mai spus Antonescu.

Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa la Bistrita, ca, in 28 de judete, nu exista protocol de functionare a Aliantei de Centru-Dreapta (ACD), iar PC "ia de pe umerii" PNL sarcina de a negocia aceste protocoale.

Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, declara, in urma cu o saptamana, dupa sedinta Biroului Executiv al partidului, ca din discutiile avute privind activitatea in plan local s-a constatat ca protocolul cu ACD fizic nu functioneaza.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, comentand pozitia exprimata de PC despre ACD, ca nu trebuie pierdut simtul umorului nici in momentele grele, el adaugand: "Omenirea a putut depasi criza creata la un moment dat de Coreea de Nord (...), o sa putem si noi depasi aceasta criza cu PC".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Constantin: Nu e protocol de functionare a ACD in 28 de judete. E o sarcina luata de pe umerii PNL
Constantin: Nu e protocol de functionare a ACD in 28 de judete. E o sarcina luata de pe umerii PNL

Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sambata, ca, in 28 de judete, nu exista protocol de functionare a Aliantei de Centru-Dreapta (ACD).

Constantin: Am scris conducerii PNL in 28 martie privind functionarea ACD, nu am primit un raspuns
Constantin: Am scris conducerii PNL in 28 martie privind functionarea ACD, nu am primit un raspuns

Liderul conservator Daniel Constantin a declarat, referitor la anuntul facut dupa sedinta de joi a PC, ca exista "o stare de regret" in privinta nefunctionarii ACD.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.