Barbatul care l-a scuipat pe presedintele Traian Basescu, dus din nou la psihiatrie. Adrian Zglobiu ar putea fi internat

Cover Basescu

Adrian Zglobiu, barbatul care sambata l-a scuipat pe Traian Basescu in Portul Constanta a fost dus din nou la Sectia de Psihiatrie de la Palazu Mare pentru a fi suspus unei expertize psihiatrice complexe.

Potrivit reprezentantilor Parchetului Tribunalului Constanta, Adrian Zglobiu va fi expertizat psihiatric, fiind posibil ca medicii sa decida internarea acestuia, pentru investigatii complexe, astfel incat sa se poata stabili daca are afectiuni psihice si daca a avut discernamant.

"Nu putem sti cat dureaza. Este posibil, daca medicii vor sa-l interneze, sa dureze si cateva saptamani. Vorbim aici despre o evaluarea psihiatrica, o actiune complexa, pentru a se stabili daca are discernamant, daca este sanatos. Va fi expertizat atat cat considera specialistii ca este nevoie", au precizat, luni, reprezentantii Parchetului Tribunalului Constanta.

Adrian Zglobiu, in varsta de 39 de ani, din Constanta, l-a scuipat in fata, de la o distanta foarte mica, pe presedintele Traian Basescu, in momentul in care acesta a coborat de pe nava scoala "Mircea", la finalul vizitei facute la bordul vasului dupa ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, sambata, in dana de pasageri a Portului Constanta.

Dupa incident, barbatul a fost imobilizat de catre ofiterii SPP, in timp ce seful statului s-a sters cu mana pe fata, apoi a continuat sa stea de vorba cu cativa oameni din multimea adunata in terminalul de pasageri al Portului Constanta, dupa care s-a urcat in masina si a plecat din port.

Citește și
Cover Basescu
Barbatul care l-a scuipat pe Traian Basescu a fost eliberat. Politistii i-au schimbat incadrarea juridica

Dupa ce a fost imobilizat de ofiterii SPP, barbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar acestia l-au dus la sediul Politiei Judetene Constanta, ulterior fiind audiat si la Parchetul Tribunalului Constanta.

Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara ca acesta a sustinut in fata anchetatorilor ca gestul sau, de a-l scuipa pe presedinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan. De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnalistilor ca a fost deranjat de cantecele patriotice de la ceremonie, "cantate pentru Basescu".

"Dupa ce a vandut flota vrea cantece patriotice?", spunea constanteanul.

Intrebat apoi daca regreta gestul facut, barbatul a raspuns: "Regret ca nu am emigrat din Romania, ca am fost fraier sa raman".

Barbatul a fost retinut de procurori in noaptea de sambata spre duminica, pentru ultraj, loviri si alte violente, dar ulterior anchetatorii au schimbat incadrarea juridica in cazul sau, el fiind cercetat pentru tulburarea linistii si ordinii publice.

In noaptea de duminica spre luni, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Politiei, dupa expirarea ordonantei de retinere. El le-a spus jurnalistilor care l-au asteptat la iesirea din arest ca nu face parte din nicio formatiune politica.

Luni, reprezentantii Parchetului Tribunalului Constanta au anuntat ca presedintele Traian Basescu a depus plangere penala impotriva barbatului pentru infractiunea de ultraj, plangerea fiind transmisa prin e-mail.

In aceste conditii, procurorii au preluat dosarul de la Politia Constanta, cercetarile fiind facute pentru infractiunile de ultraj, tulburarea ordinii si linistii publice.

Presedintele Traian Basescu a participat, sambata, in Portul Constanta, la ceremonia de intoarcere a navei scoala "Mircea" din voiajul anual de instructie.

Seful statului a inmanat echipajului navei scoala "Mircea" Ordinul "Virtutea Maritima" - in grad de Ofiter, cu insemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar dupa ceremonie a facut o vizita la bordul navei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Traian Basescu a depus plangere penala la Parchet impotriva barbatului care l-a scuipat
Traian Basescu a depus plangere penala la Parchet impotriva barbatului care l-a scuipat

Traian Basescu a depus plangere penala la Parchetul Tribunalului Constanta impotriva barbatului care l-a scuipat sambata, in timpul unei vizite in Portul Constanta.

Barbatul care l-a scuipat pe Traian Basescu a fost eliberat. Politistii i-au schimbat incadrarea juridica
Barbatul care l-a scuipat pe Traian Basescu a fost eliberat. Politistii i-au schimbat incadrarea juridica

Barbatul care fusese retinut dupa ce l-a scuipat pe presedintele Traian Basescu, in Portul Constanta, a fost eliberat din arestul Politiei, duminica noapte, el spunand la iesire ca regreta ceea ce a facut.

Victor Ponta, huiduit de un grup de tineri in Gara de Nord. Premierul a sugerat ca protestul ar fi fost orchestrat de Basescu
Victor Ponta, huiduit de un grup de tineri in Gara de Nord. Premierul a sugerat ca protestul ar fi fost orchestrat de Basescu

Victor Ponta a avut surprize neplacute in Gara de Nord, unde a ajuns cu primul tren electric produs in Romania. Pe peron a fost asteptat de un grup de 30 de tineri, care l-au huiduit.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.