Ce salariu vor încasa primarii și viceprimarii după noua majorare salarială. Edilul unui municipiu va avea 20.700 lei brut

×
Codul embed a fost copiat

Sub pretextul că repară o mare nedreptate, parlamentarii puterii au majorat marți salariile primarilor şi viceprimarilor.

Odată cu această decizie, aleșii locali vor putea la rândul lor să crescă lefurile angajaților din subordine. Decizia parlamentarilor a fost luată într-o ședință în care s-a înjurat mult, iar agresivitatea din Parlament a fost împinsă până la limită ciocnirilor fizice.

Puţin a lipsit ca această discuţie să se încheie cu o bătaie într-o comisie în care aleșii discutau despre majorarea salariilor bugetarilor. Ordonața venită de la Senat îi includea pe parlamentari, pe primari și pe funcționari. Decizia PNL și a PSD a fost ca la Camera Deputaților, prin textul ordonaței, să fie majorate doar salariile primarilor, însă dezbaterile au degenerat.

În plen, cei din coaliția PSD, PNL și UDMR au susținut că este nevoie de salarii mari pentru a motiva profesioniștii să lucreze în istrația publică.

Alfred Simonis, deputat PSD: „Vreți primari care să se ocupe de oameni? Plați-i, domnule, ca să nu se ocupe de altceva.”

Citește și
euro
Parlamentul European a adoptat reglementări privind salariul minim european. „Să garanteze un nivel de trai decent”

Florin Roman, deputat PNL: „De ce să-i atacăm pe aleșii locali? Pentru că fac apă, pentru că fac canal, pentru că fac spitale?”

Csoma Botond, deputat UDMR: „Reparăm o inechitate care există de multă vreme în țara noastră.”

Cristian Seidler, deputat USR: „Îmbuibare este cuvântul de ordine al acestei debateri.”

Potrivit modificărilor propuse, salariile primarilor și viceprimarilor se vor majora cu aproximativ 10 procente. Dintre aleșii locali, cel mai mult vor câştiga primarul general, cei de sector și cei ai municipiilor reședință de județ care vor lua cu aproape două mii de lei în plus. Primarii de orașe vor avea peste 1650 de lei în plus, iar cei din comunele cu peste 50 de mii de locuitori vor avea un salariu brut de 12.480 de lei.

Primarul general al Capitalei - 20.800 de lei brut actual / 23.000 de lei brut va avea după adoptarea ordonanței 2.200 de lei în plus

Primar municipiu reședință de județ - 18.720 de lei brut actual / 20.700 de lei brut după adoptarea ordonanței 1.980 de lei în plus

Primar de oraș cu peste 100 de mii de locuitori - 15.600 de lei în prezent / 17.250 de lei după adoptarea ordonanței / 1.650 de lei în plus

Primar de comună cu între 20.000 și 50.000 de locuitori - 12.480 de lei brut în prezent /13.800 de lei brut după adoptarea ordonanței / 1.320 de lei în plus

Cătălin Drulă, președinte USR: „Știm foarte bine că și PSD și PNL folosesc ca mijloace de presiune banii. Așa se cumpără primari de când e politica în România făcută de aceste două partide.”

Odată cu această majorare, parlamentarii au stabilit plafonul maxim până la care pot ajunge salariile într-o primărie. Primarii și viceprimarii vor avea cele mai mari venituri, dar vor putea decide majorarea lefurilor celor din subordinea lor atât cât le permite bugetul localităților. În total, vorbim de peste 400 de mii de oameni. Desigur, la fel ca până acum, nici veniturile primarilor, nici cele ale subordonaților, nu sunt condiționate de criterii de performanță.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Deputații au votat pentru renunţarea la majorarea salariilor demnitarilor. Aleșii locali vor avea salarii mărite
Deputații au votat pentru renunţarea la majorarea salariilor demnitarilor. Aleșii locali vor avea salarii mărite

Coaliția PSD-PNL-UDMR a votat astăzi pentru modificarea ordonanței privind majorarea salariilor demnitarilor. Astfel, s-a renunțat la mărirea salariilor parlamentarilor.   

Parlamentul European a adoptat reglementări privind salariul minim european. „Să garanteze un nivel de trai decent”
Parlamentul European a adoptat reglementări privind salariul minim european. „Să garanteze un nivel de trai decent”

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri reglementări care prevăd salarii minime în Uniunea Europeană (UE), care urmează ”să garanteze un nivel de trai decent” muncitorilor, relatează AFP.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.