Cine i-ar putea lua locul lui Dragnea în fruntea PSD. Stănescu şi Bădălău conduc revolta din partid

×
Codul embed a fost copiat

Liviu Dragnea este în pericol să piardă șefia partidului. Sunt cel puțin 29 de lideri de filială care, printr-o scrisoare deschisă, cer ca șeful lor să plece din fruntea partidului și a Camerei Deputaților.

Potrivit unor surse din interiorul PSD, oponenţii lui Dragnea îşi doresc îndepărtarea acestuia din funcţie şi menţinerea Vioricăi Dăncilă în fruntea Guvernului. Totodată, ei ar vrea ca Dăncilă să fie numită şi şefa a partidului. 29 de lideri de organizaţii ar fi pregătit o scrisoare deschisă în care cer demisia lui Dragnea şi organizarea de urgenţă a unui Comitet Executiv.

Toţi cei nemulţumiţi s-ar fi strâns în jurul vicepremierului Paul Stănescu, cel care, de altfel, s-a poziţionat împotriva conducerii partidului încă de la şedinţa de la Neptun. "Indiferent de ce se va întâmpla, pentru că vedeţi bine că avem mulţi duşmani, vedeţi ce se întâmplă pe scenă politică, nu cred că e bine să ne gândim să facem jocul altcuiva", a spus Stănescu.

Cei mai vehemenţi critici ai lui Dragnea s-au afişat pentru prima dată împreună pe scena teatrului din Giurgiu, unde colegul lor, Niculae Bădălău, şi el oponent al conducerii, a fost ales preşedinte de organizaţie. "În PSD nu sunt scrisori, nu suntem în Caragiale, în PSD sunt documente şi nu cunosc ca aceste documente să fie scrise sau asumate de cineva", a spus Bădălău.

Citește și
Liviu Dragnea
Cel puțin 29 de lideri PSD ar fi pregătit o scrisoare în care cer demisia lui Dragnea. Măsura luată de șeful PSD

Joi, la sediul PSD a fost agitaţie mare. Liviu Dragnea a discutat de dimineaţă cu primarii de sectoare şi, potrivit unor surse, i-a întrebat pe fiecare în parte dacă a semnat sau nu scrisoarea împotriva sa. După prânz, la partid au venit şi lideri ai organizaţiilor din ţară pe care Dragnea vrea să vadă dacă mai poate conta sau nu, dar şi premierul Viorica Dăncilă împreună cu mulţi alţi membri ai cabinetului, inclusiv şeful de la justiţie, Tudorel Toader şi ministrul de interne, Carmen Dan.

De altfel, tot acest scandal din interiorul PSD a pornit din cauza ministrului de interne. Carmen Dan a fost acuzată că a reprimat violent mitingul diasporei din 10 august şi că a încercat să paseze responsabilitatea către prefectul Speranţa Cliseru, o apropiată a primarului Gabriela Firea. Surse din PSD susţin că tot acest scandal s-ar putea stinge dacă Dragnea nu ar mai susţine-o pe Carmen Dan.

Până acum, Liviu Dragnea nu a făcut nicio declaraţie şi nu a putut fi at pentru a-şi exprima un punct de vedere.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Niculae Bădălău, ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu
Niculae Bădălău, ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu

Senatorul Niculae Bădălău a fost ales joi în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, cu 329 de voturi ale celor 339 de delegaţi la Conferinţa Judeţeană de alegeri.

Cel puțin 29 de lideri PSD ar fi pregătit o scrisoare în care cer demisia lui Dragnea. Măsura luată de șeful PSD
Cel puțin 29 de lideri PSD ar fi pregătit o scrisoare în care cer demisia lui Dragnea. Măsura luată de șeful PSD

Liviu Dragnea este în pericol să piardă şefia partidului. Sunt cel puţin 29 de lideri de filială care printr-o scrisoare deschisă cer ca şeful lor să plece din fruntea partidului şi a Camerei Deputaţilor.

Iohannis a atacat PSD și ALDE în fața membrilor delegației Comisiei de la Veneția
Iohannis a atacat PSD și ALDE în fața membrilor delegației Comisiei de la Veneția

Președintele Klaus Iohannis le-a spus reprezentanților Comisiei de la Veneția că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani. 

Premierul Dăncilă și câțiva miniștri, chemați la discuții de Dragnea la sediul PSD
Premierul Dăncilă și câțiva miniștri, chemați la discuții de Dragnea la sediul PSD

Întâlnire importantă la această oră la sediul PSD din bulevardul Kiseleff. Liviu Dragnea i-a chemat la discuții pe premierul Viorica Dăncilă și câțiva dintre cei mai importanți miniștri ai săi.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.