Cîțu, întrebat dacă se gândește să candideze la președinția României: ”Pas cu pas”

Florin Citu, Klaus Iohannis
istraţia Prezidenţială

Primul ministru Florin Cîţu a afirmat că vrea să ia lucrurile "pas cu pas" în privinţa carierei sale politice, după ce a fost întrebat dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României.

"Pas cu pas. Haideţi să le luăm pas cu pas. Le luăm pas cu pas. Eu am obiective, vreau să le ating, vreau să fac performanţă foarte bună acolo unde sunt şi după aceea mă gândesc la următorul pas”, a declarat Florin Cîţu, joi seară, într-o emisiune la TVR, potrivit News.ro.

Cîţu a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis a fost "o inspiraţie” pentru el, "pentru modul în care a ales să facă politică”.

De asemenea, premierul consideră că Iohannis a "schimbat şi imaginea preşedinţiei, dar şi modul în care se face politică în România”.

Întrebat dacă preşedintele i-a reproşat faptul că nu i-a spus despre incidentul din Statele Unite, petrecut în urmă cu 20 de ani, premierul a explicat că a discutat cu preşedintele despre acel lucru, dar că "nu a fost niciun reproş”.

Citește și
Florin Cîţu
Premierul Cîțu: Există un risc real de a avea o creştere a preţului energiei la iarnă
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Cîţu: Orban a ales un mod foarte urât să iasă din politică; am 36 de filiale, l-am convins pe Falcă
Cîţu: Orban a ales un mod foarte urât să iasă din politică; am 36 de filiale, l-am convins pe Falcă

Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi seară, ca răspuns la declaraţiile preşedintelui PNL, Ludovic Orban, că acesta a ales "un mod foarte urât să iasă din politică".

Premierul Cîțu: Există un risc real de a avea o creştere a preţului energiei la iarnă
Premierul Cîțu: Există un risc real de a avea o creştere a preţului energiei la iarnă

Primul ministru Florin Cîţu este de părere că există "un risc real" ca tarifele la energie să fie mai mari în această iarnă, astfel că vrea adoptarea rapidă a ”legii consumatorului vulnerabil”.

VIDEO. De ce s-a enervat premierul Cîțu când a fost întrebat dacă a consumat droguri
VIDEO. De ce s-a enervat premierul Cîțu când a fost întrebat dacă a consumat droguri

Premierul Florin Cîțu a fost întrebat, joi, într-o emisiune difuzată la postul public de televiziune, de ce s-a enervat când a fost chestionat de un jurnalist dacă a consumat vreodată droguri.

Discuții din tabăra Cîțu: Ce structură ar urma să aibă conducerea partidului. Turcan, lăsată pe dinafară
Discuții din tabăra Cîțu: Ce structură ar urma să aibă conducerea partidului. Turcan, lăsată pe dinafară

Pe măsură ce alegerile pentru șefia PNL se apropie (n.r. vor avea loc pe 25 septembrie), discuțiile din interiorul partidului pe tema viitoarei structuri de conducere se întețesc.

Rareș Bogdan: Premierul va promova o lege prin care cei prinşi băuţi la volan
Rareș Bogdan: Premierul va promova o lege prin care cei prinşi băuţi la volan "vor fi pedepsiţi aspru"

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că Florin Cîţu a fost un "vârf de lance" în lupta PNL cu PSD, iar la acel moment nu au apărut informaţiile controversate despre trecutul său.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.