Cîțu și Orban se luptă juridic. Premierul a sesizat CCR pentru conflict între Guvern și Parlament

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul României a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic între Executiv şi Parlament, pe tema moţiunii de cenzură.

"În opinia noastră, există un conflict în sensul articolului 146 litera e) din Constituţie, întrucât Parlamentul României, prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, a transmis Guvernului României o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie, ceea ce se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi care a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional. Astfel, în prezenta cerere, solicităm instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului", se spune în text.

În sesizare se arată:

"Parlamentul României, prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, a încălcat dispoziţiile constituţionale cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură către Guvern în aceeaşi zi cu depunerea acesteia, în speţă în data de 3 septembrie 2021. De asemenea, Parlamentul României, prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor regulamentare, a comunicat o moţiune de cenzură iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voinţă a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data iniţierii respectivei moţiuni de cenzură".

Toate aceste aspecte (...), se susţine în document, sunt de natură să creeze o situaţie juridică conflictuală între Parlamentul României, generată de "modul neconstituţional în care Parlamentul a înţeles să declanşeze controlul parlamentar prin moţiune de cenzură cu consecinţe grave asupra bunei desfăşurări a activităţii Guvernului în planul politicii interne şi externe a ţării, respectiv a bunei funcţionări a istraţiei publice".

Citește și
Demisiile miniștrilor USR-PLUS au lăsat cinci scaune goale la masa Guvernului. Ce se întâmplă de acum înainte
Demisiile miniștrilor USR-PLUS au lăsat cinci scaune goale la masa Guvernului. Ce se întâmplă de acum înainte

Premierul Florin Cîţu a explicat că există dubii legate de semnăturile care au fost depuse pentru moţiunea de cenzură inițiată de USR-PLUS și AUR.

Miercuri, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Anca Dragu (USR-PLUS) şi Ludovic Orban (PNL), au convocat plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru joi, la ora 16,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură intitulate “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”.

Premierul a explicat că PNL nu se opune dreptului constituţional al unui partid parlamentar, care are semnături legale, să depună o moţiune de cenzură.

"Ceea ce noi vrem este să ne asigurăm, şi ăsta era rolul Parlamentului, să se asigure că toate procedurile sunt respectate din punctul de vedere al legalităţii. Noi ce am văzut şi informaţiile pe care le-am primit şi acele tipuri de semnături mai multe, pe unele scrie, le-am redepus pentru că au fost în fotocopie. Dacă omiţi că ai depus nelegal nişte semnături, din punctul meu de vedere este inisibil, sesizăm Curtea Constituţională, singura care poate să ne spună dacă a fost respectată Constituţia de către Parlamentul României. Avem opinii, avem păreri, dar decizia Curţii Constituţionale este singura", a spus Cîţu.

El a precizat că sesizarea urmează să fie depusă miercuri.

"Cred că astăzi este depusă, aşteptăm decizia Curţii. Dacă Curtea spune că a fost legal depusă, procedurile curg şi mergem mai departe", a adăugat Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Criză politică. Iohannis a semnat decretele pentru desemnarea miniştrilor interimari
Criză politică. Iohannis a semnat decretele pentru desemnarea miniştrilor interimari

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele prin care se ia act de demisiile din Guvern ale reprezentanţilor USR PLUS, precum şi decretele pentru desemnarea miniştrilor interimari, a anunţat istraţia Prezidenţială.

Demisiile miniștrilor USR-PLUS au lăsat cinci scaune goale la masa Guvernului. Ce se întâmplă de acum înainte
Demisiile miniștrilor USR-PLUS au lăsat cinci scaune goale la masa Guvernului. Ce se întâmplă de acum înainte

Lăsat de USR PLUS cu cinci scaune goale la masa guvernului, premierul a desemnat înlocuitori, pentru următoarele 45 de zile.

Situaţie fără precedent. Cum supraviețuiește Guvernul Cîțu prin tergiversări la limita regulamentului
Situaţie fără precedent. Cum supraviețuiește Guvernul Cîțu prin tergiversări la limita regulamentului

Guvernul este pus la adăpost, prin tergiversări la limita regulamentului. Pentru a patra oară la rând, conducerea Parlamentului a încercat, fără succes, să voteze calendarul moțiunii de cenzură inițiată de USR PLUS și de AUR.

Criză politică în România. Cîțu spune că nu a luat act de demisii: ”Încă analizez”
Criză politică în România. Cîțu spune că nu a luat act de demisii: ”Încă analizez”

Masa Guvernului a rămas pentru PNL și UDMR. Miniștrii USR-PLUS și-au anunțat luni seară demisiile și le-au depus marți dimineață. Se poate spune că, în acest moment, coaliția de guvernare ... s-a rupt oficial.

Dan Barna, discuție cu Iohannis la Cotroceni: „Nu au reieșit soluții, nu s-au prezentat scenarii”
Dan Barna, discuție cu Iohannis la Cotroceni: „Nu au reieșit soluții, nu s-au prezentat scenarii”

Președintele Klaus Ioannis a încercat marți să medieze conflictul politic dintre PNL și USR-PLUS într-o discuție la Palatul Cotroceni cu copreşedintele USR PLUS Dan Barna.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.