Comisia de la Veneția s-a pronunțat. Ministrul Justiției: ”Secția Specială trebuie desființată”

Stelian Ion
Pro TV

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat, luni, că România poate să înceapă procedura pentru desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), după ce a primit confirmarea în acest sens a Comisiei de la Veneția.

”E foarte clar ce ne-a spus Comisia de la Veneția. Comisia felicită autoritățile românești pentru această inițiativă de desființare SIIJ. Nu este un lucru nou. De altfel, Comisia de la Veneția a criticat de la bun început înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție în mod argumentat, însă toate acele argumente au fost ignorate de decidenții de la momentul respetiv, din 2018. Iată, acum nu mai avem motive de reținere, secția trebuie desființată”, a spus ministrul într-o conferință de presă.

El a precizat că, cel târziu săptămâna viitoare, va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru desfinţarea Secţiei.

Ministerul român al Justiţiei a solicitat punctul de vedere şi acoperă atât proiectul de lege adoptat de Guvern, cât şi versiunea cu amendamente adoptată de Camera Deputaţilor, pe care Senatul o analizează în prezent.

Citește și
laura codruta kovesi
Secția Specială nu a respectat termenul impus de Curtea Supremă pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi

Comisia de la Veneţia a emis câteva recomandări autorităţilor române cu privire la desfiinţarea Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Potrivit News.ro, Comisia de la Veneţia salută intenţia autorităţilor române de a reforma sistemul judiciar, care include ca pas esenţial desfiinţarea Secţiei, şi le încurajează să continue reforma amplă.

Deşi Comisia a criticat înfiinţarea Secţiei în două puncte de vedere adoptate în 2018 şi 2019, cel transmis luni subliniază că, după trei ani de analizare a cazurilor, desfiinţare acesteia nu ar trebui făcută cu uşurinţă.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
DNA: Raportul MCV punctează unele probleme care pot afecta lupta împotriva corupţiei
DNA: Raportul MCV punctează unele probleme care pot afecta lupta împotriva corupţiei

DNA transmite că Raportul MCV publicat marţi de Comisia Europeană punctează câteva probleme care pot afecta lupta împotriva corupţiei, respectiv legile justiţiei, Secţia specială şi neîntărirea capacităţilor tehnice ale instituţiei.

Secția Specială nu a respectat termenul impus de Curtea Supremă pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi
Secția Specială nu a respectat termenul impus de Curtea Supremă pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi

Secția Specială nu a respectat termenul stabilit de Curtea Supremă pentru soluțuionarea dosarului în care Laura Codruța Kovesi era cercetată pentru abzu în serviciu.

Guvernul a aprobat proiectul de desfiinţare a Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie
Guvernul a aprobat proiectul de desfiinţare a Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie

Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, a anunţat premierul Florin Cîţu.

Ministrul Justiţiei: Am trimis Guvernului propunerea de proiect legislativ pentru desfiinţarea SIIJ
Ministrul Justiţiei: Am trimis Guvernului propunerea de proiect legislativ pentru desfiinţarea SIIJ

Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat vineri, după ce CSM a adat aviz negativ proiectului de desfiinţare a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, că a semnat propunerea de proiect legislativ pentru desfiinţarea Secţiei.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.