Cristian Radulescu: PDL a depus peste 10.000 de amendamente la bugetul pe 2013

Parlament

Liderul senatorilor PDL, Cristian Radulescu, a declarat, luni, ca parlamentarii democrat-liberali au depus peste 10.000 de amendamente la proiectul bugetului de stat pentru anul 2013.

El a mentionat ca o buna parte dintre acestea reprezinta de fapt amendamente depuse in 2012 de catre USL, acestea reprezentând necesitatile comunitatilor locale. "Ni s-a parut ca aceste lucruri sunt in continuare valabile, deci le-am preluat si noi", a aratat senatorul.

Potrivit afirmatiilor sale, alte amendamente au fost stranse de catre parlamentari PDL alesi uninominal in circumscriptiile electorale.

El a adaugat ca printre amendamentele depuse de partidul din care face parte exista unele "mari", care tin de proasta functionare a sistemului si de nepotrivirea dintre promisiunile din programul de guvernare al USL si felul in care acestea se reflecta in bugetul de stat pentru anul 2013.

"Alta categorie de amendamente incearca sa corecteze aceste bugete in corelatie cu textele legislative care se refera la anumite cifre si pe care bugetul actual nu le respecta", a aratat parlamentarul.

Citește și
Vasile Blaga
Vasile Blaga: PDL va sustine in plen cat mai multe amendamente din cele peste 9.000 depuse la buget

Democrat liberalul a dat ca exemplu faptul ca in legea pensiilor exista prevederi care stabilesc necesitatea unei majorari a pensiei cu aproximativ 5%, in timp ce in bugetul avansat sporul este de doar 4%.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Antonescu: E falsa ideea ca li s-ar fi interzis parlamentarilor USL sa depuna amendamente la buget
Antonescu: E falsa ideea ca li s-ar fi interzis parlamentarilor USL sa depuna amendamente la buget

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca ideea ca li s-ar fi interzis parlamentarilor USL sa depuna amendamente la bugetul de stat pe anul 2013 este falsa.

Vasile Blaga: PDL va sustine in plen cat mai multe amendamente din cele peste 9.000 depuse la buget
Vasile Blaga: PDL va sustine in plen cat mai multe amendamente din cele peste 9.000 depuse la buget

PDL va sustine in plen cat mai multe amendamente din cele peste 9.000 depuse la buget, a declarat, luni, liderul PDL Vasile Blaga, aratand ca in acest fel partidul demonstreaza modul in care USL s-a comportat in opozitie.

Dan Radu Rusanu: Nu ni se pare corect ca parlamentarii USL sa-si amendeze bugetul propriului Guvern
Dan Radu Rusanu: Nu ni se pare corect ca parlamentarii USL sa-si amendeze bugetul propriului Guvern

Liderul deputatilor PNL, Dan Radu Rusanu, a declarat, luni, ca in ceea ce priveste amendamentele parlamentarilor USL a existat opinia ca nu este corect ca acestia sa amendeze bugetul propus de propriul Guvern.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.