Dăncilă a avut o convorbire telefonică cu vicepreședintele SUA. L-a invitat în România

Viorica Dăncilă

Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut joi o convorbire telefonică cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Mike Pence.

Cu acest prilej, cei doi oficiali au exprimat satisfacția pentru relația bilaterală excelentă și pentru evoluțiile pozitive în în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două state, informează Guvernul.

”Premierul Viorica Dăncilă a transmis mulțumiri vicepreședintelui Pence pentru sprijinul acordat de SUA consolidării cooperării bilaterale pe dimensiunea de securitate, dar și în cadrul NATO, mai ales în contextul evoluțiilor curente din mediul de securitate. Totodată, a accentuat importanța dezvoltării în continuare a tuturor domeniilor acoperite de Parteneriatul Strategic, în special cel economic. A reconfirmat importanța acordată de Guvernul României consolidării relației transatlantice, obiectiv urmărit constant de țara noastră. De asemenea, în discuție au mai fost abordate subiecte de actualitate din agenda internațională. În vederea aprofundării relației bilaterale și a dialogului politic, Prim-ministrul României a adresat invitația vicepreședintelui SUA de a vizita țara noastră”, transmite Guvernul. 

La rândul său, se mai arată în comunicat, vicepreședintele SUA a transmis aprecieri cu privire la angajamentul României pentru dezvoltarea relației cu SUA, remarcând contribuțiile semnificative ale țării noastre în plan bilateral și multilateral. Totodată, înaltul oficial american a evidențiat importanța acordată de istrația SUA obiectivelor Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.

De asemenea, a apreciat modul de gestionare de către Guvernul României a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Citește și
Domic Fritz și conducerea interimară a USR
Cine sunt cei nouă candidați care luptă pentru președinția partidului USR
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Șeful DNA îi cere Vioricăi Dăncilă să abroge OUG 7. Secțiile vor rămâne fără conducere
Șeful DNA îi cere Vioricăi Dăncilă să abroge OUG 7. Secțiile vor rămâne fără conducere

Procurorul şef interimar al DNA, Călin Nistor, îi cere premierului Viorica Dăncilă abrogarea OUG 7/2019, motivul fiind că actul normativ ar produce un blocaj în instituţie începând cu 20 martie, când expiră delegările unor procurori şefi de secţie.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.