Dăncilă despre întrevederile de la Bruxelles: ”Am pus bazele dimensiunii europene a guvernării”

viorica dancila
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că, după întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles cu oficiali europeni, a pus bazele "dimensiunii europene a guvernării" şi a anunţat crearea unui grup de lucru pentru absorbţia fondurilor europene.

"Nouă ani în care am fost deputat european şi acum întoarcerea la Bruxelles în calitate de prim-ministru, întâlnirea unor persoane pe care le cunosc, întâlnirea cu preşedintele PE, Antonio Tajani, au fost pentru mine emoţionante şi în acelaşi timp au constituit o provocare în aşteptările pe care le am în viitoarea cooperare cu Parlamentul European, cu Comisia Europeană sau Consiliul European. Cred că am pus bazele dimensiunii europene a guvernării, aşa cum am promis încă din prima zi când am fost învestită în funcţia de premier. Cred că deschiderea, abordarea constructivă, transparentă cu liderii europeni, cu instituţiile europene pot aduce plusvaloare mai ales prin faptul că noi vom deţine preşedinţia Consiliului UE începând cu 1 ianuarie 2019", a afirmat Viorica Dăncilă, într-un interviu la România Tv, conform Agerpres.

Ea a menţionat faptul că pentru a avea o preşedinţie a Consiliului UE de succes este nevoie de o foarte bună cooperare cu liderii europeni, cu instituţiile europene.

"Am abordat în cadrul celor trei întâlniri pe care le-am avut în acest moment preşedinţia României, faptul că suntem în perioadă de pregătire, că avem nevoie de o cooperare foarte bună, mai ales că în timpul preşedinţiei României vom avea Brexitul, cadrul financiar multianual şi am susţinut cu tărie faptul că trebuie să avem pe cadrul financiar multianual un acord politic încheiat în timpul preşedinţiei", a spus Dăncilă.

Premierul a subliniat că la întâlnirea cu comisarul european Corina Creţu a discutat punctual despre fiecare proiect privind absorbţia fondurilor europene, menţionând că sunt puncte în care lucrurile nu stau prea bine.

Citește și
viorica dancila
CNCD a amânat discutarea cazului Vioricăi Dăncilă, în dosarul în care îi numește “autiști" pe cei care “dezinformează” UE

"Am avut o discuţie aplicată cu Corina Creţu. Am văzut punctul de unde plecăm, sunt şi puncte bune şi rele, dar trebuie să ştim de unde plecăm ca să ştim unde accelerăm lucrurile. Am vorbit la modul general şi punctual pe fiecare proiect în parte şi aşa cum am mai spus, la unele lucruri nu stăm prea bine şi aici aş face referire la cele trei spitale, la M6, la Podul de la Brăila. Cred că menirea mea nu este să mă vait şi să spun că sunt lucruri grele de la care trebuie să pornesc, menirea mea este să găsesc soluţii", a adăugat Viorica Dăncilă.

Ea a anunţat constituirea unui grup de lucru pentru absorbţia fondurilor europene.

"Deja am propus un grup de lucru pentru absorbţia fondurilor europene, un grup care să lucreze şi la simplificare. Am propus o întâlnire cu doamna comisar Corina Creţu, cu primarii celor 39 de oraşe care pot accesa fonduri europene direct de la comisie. Am propus ca, în cadrul programului de lucru, să vedem cât putem recupera din cele 800 milioane de euro de pe Programul Operaţional Regional, dar să găsim soluţii şi pentru recuperarea celor 500 de milioane de euro pe Programul Operaţional Capital Uman. Vom înfiinţa acest grup chiar la nivelul primului-ministru şi vom urmări îndeaproape fiecare pas pe care îl facem, nu în ideea de a controla, de a arăta că este urmărit fiecare punct al proiectelor, dar pentru a ne încadra în termene. Există reguli care trebuie respectate pentru a putea beneficia de fondurile europene", a subliniat premierul Dăncilă.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut marţi, la Bruxelles, întrevederi cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Corina Creţu, avertisment pentru Viorica Dăncilă: România are întârzieri și risc de dezangajare de fonduri
Corina Creţu, avertisment pentru Viorica Dăncilă: România are întârzieri și risc de dezangajare de fonduri

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a primit marţi, la Bruxelles, vizita prim-ministrului României, Viorica Dăncilă.

CNCD a amânat discutarea cazului Vioricăi Dăncilă, în dosarul în care îi numește “autiști
CNCD a amânat discutarea cazului Vioricăi Dăncilă, în dosarul în care îi numește “autiști" pe cei care “dezinformează” UE

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit un nou termen, 27 februarie, în dosarul privind declarația premierului Viorica Dăncilă în care îi numește “autisti" pe cei care “dezinformeaza” UE.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.