Dăncilă, despre afirmațiile lui Cîţu: „Vor să îşi ascundă neputinţa, faptul că nu au soluţii”

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a criticat joi declaraţiile ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, referitoare la deficitul bugetar, arătând că liberalii ''vor să ascundă faptul că nu au soluţii''.

"Noi am luat în calcul că vom guverna până la sfârşitul anului şi că ne vom încadra în deficitul bugetar. Aceleaşi lucruri pe care le vedem acum, dar mult mai radicale şi cu foarte multe acuzaţii care de fapt vor să ascundă adevărul şi neputinţa unora de a găsi soluţii le-am văzut şi anul trecut. Acelaşi domn Vasile Cîţu spunea că deficitul bugetar este de 4%, că nu ne vom încadra în ţinta de deficit bugetar şi am văzut ceea ce a dat Eurostat, deficitul pe anul 2018 - 2,96%. Acelaşi lucru se întâmplă şi în acest an. De fapt, vor să îşi ascundă neputinţa, vor să ascundă faptul că nu au soluţii, vor să ascundă adevărul, şi anume că nu au venit cu un program de guvernare, că de fapt vor să vină cu o politică de austeritate şi în spatele acestor declaraţii vin şi spun că au o grea moştenire", a arătat Dăncilă, într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă pe vremea Guvernului său au existat două bugete, aceasta a spus: "Nu există aşa ceva".

Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis că l-a trimis pe vicepreședintele PNL Rareș Bogdan să o amenințe cu procurorii înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Mai mult, Dăncilă îl numește "dictator' pe actualul președinte, pentru că își dorește să creeze un monopol de putere, prin care să controleze Guvernul și Parlamentul României.

Citește și
Viorica Dancila
Dăncilă, despre ceasul care ar valora cât 119 pensii: „Nu valorează mai mult de 5.000 €”

"L-am văzut cu toţii pe Rareş Bogdan, portavocea preşedintelui Iohannis, ameninţându-mă cu procurorii. Citez: "Dăncilă să se pregătească de o dezbatere cu procurorii". Ce să înţeleg? Pentru că am îndrăznit să-l chem pe preşedinte la o dezbatere în faţa românilor sunt ameninţată cu procurorii şi cu dosare? Că, aşa cum i s-a întâmplat lui Victor Ponta, când a candidat în 2014 împotriva lui Klaus Iohannis, şi aşa cum i s-a întâmplat lui Dan Barna, care spera că ajungă în turul doi şi a avut dosar penal, acelaşi lucru trebuie să i se întâmple şi lui Viorica Dăncilă?

Sunt foarte multe coincidenţe,foarte multe lucruri care sunt nefireşti pentru un stat membru al UE. Ne îndreptăm spre un monopol de putere, pe care îl vrea preşedintele Iohannis, cel care vrea să conducă România din calitatea sa de preşedinte, cel care conduce Guvernul României, cel care vrea să conducă Parlamentul României, cel care vrea să aibă puterea absolută în România.

Acum, la 30 de ani de la căderea comunismului, vedem un preşedinte dictator, care vrea să aibă puterea şi să o folosească împotriva celor care nu acceptă să meargă pe drumul pe care îl creionează el sau nu acceptă să facă ceea ce li se ordonă," a declarat Viorica Dăncilă.

Liderul PSD îi cere lui Klaus Iohannis să dea explicații pentru aceste ameninţări.

"De aceea, îi cer domnului Iohannis să iasă public să dea explicaţii întregii ţări de ce domnul Rareş Bogdan, purtătorul de mesaj al domnului Iohannis, are informaţii despre ceea ce vor să facă procurorii. Este inisibil ca un partid politic să vină în faţa oamenilor şi să spună pe cine vor chema procurorii la audiere, ce vor să facă procurorii, efectiv să nu ţină cont de independenţa justiţiei.

Toate aceste lucruri trebuie să ne îngrijoreze, toate aceste lucruri arată disperarea, arată că avem un preşedinte dictator, care, dacă nu reuşeşte să vină la o dezbatere şi să le spună oamenilor ce a făcut în cinci ani, ce vrea să facă în următoarea perioadă, atunci îşi trimite mesagerii ca să îi ameninţe pe contracandidaţi cu dosare penale şi cu discuţii cu procurorii", a mai transmis Dăncilă.

 

Citește și...
Iohannis și Dăncilă, aceleași teme, în conferințe de presă separate. Ce cuvinte și-au aruncat
Iohannis și Dăncilă, aceleași teme, în conferințe de presă separate. Ce cuvinte și-au aruncat

Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă au dezbătut aceleași teme, dar în conferințe de presă separate, la prima confruntare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Dăncilă, despre ceasul care ar valora cât 119 pensii: „Nu valorează mai mult de 5.000 €”
Dăncilă, despre ceasul care ar valora cât 119 pensii: „Nu valorează mai mult de 5.000 €”

Candidatul PSD la Preşedinţie, Viorica Dăncilă, a precizat miercuri că ceasul pe care l-a purtat este cadou de la soţul ei şi nu valorează 5.000 de euro şi de aceea nu a fost trecut în declaraţia de avere.

Viorica Dăncilă va susține un prim discurs în limba engleză. Când va avea loc
Viorica Dăncilă va susține un prim discurs în limba engleză. Când va avea loc

Candidatul PSD la Preşedinţie, Viorica Dăncilă, a declarat, miercuri, că într-o lună de zile va veni cu primul discurs în limba engleză, menţionând că înţelege şi vorbeşte această limbă.

Dăncilă iese la atac: „Iohannis se teme de o confruntare cu mine”
Dăncilă iese la atac: „Iohannis se teme de o confruntare cu mine”

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a afirmat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis "trăieşte în altă lume", "undeva în stratosferă, stăpân peste o Românie în care există doar Partidul Naţional Liberal".

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.